Primul turneu de șah în Casa Maghiară. Cupa „Bastion” adună jucători de toate vârstele

Publicat:

Casa Maghiară din Timișoara își deschide porțile pentru un nou tip de eveniment. Prima ediție a Cupei de șah „Bastion” va avea loc sâmbătă, 21 martie, într-un spațiu recent amenajat în clădirea de pe bulevardul Revoluției.

Imobilul, cumpărat în 2022 de Asociația Bastionul, a trecut printr-un proces de transformare: fațada a fost restaurată, curtea interioară a fost amenajată, iar lucrările din interior continuă. Noul spațiu de evenimente de la parter, unde funcționa cândva tipografia, găzduiește acum activități culturale și educaționale.

- Publicitate -

Cupa de șah „Bastion” este destinată atât amatorilor, cât și jucătorilor experimentați și este organizată pe cinci categorii: copii între 6 și 10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani, dar și adulți și pensionari.

Turneul se va desfășura în sistem rapid-open, cu șapte runde a câte zece minute. Inițiativa vine și din dorința organizatorilor de a crea un spațiu pentru pasionații de șah din oraș.

„Ne dorim să vină cât mai mulți oameni cărora le place șahul, dar nu prea au unde să joace. Așa pot vedea și ei la ce nivel sunt”, a spus Rita Metz, organizatoarea evenimentului.

Interes tot mai mare pentru șah în rândul elevilor

Șahul câștigă tot mai mult teren în școli, spun organizatorii. La Liceul Béla Bartók din Timișoara, zeci de elevi participă anual la activități dedicate acestui sport, iar unii ajung și la competiții importante.

„Se discută tot mai des despre introducerea șahului în școli (…) există deja programe și competiții în mai multe județe”, a explicat Levente Bakos, coordonatorul tehnic al competiției.

Taxa de participare este de 30 de lei pentru elevi și pensionari și 50 de lei pentru adulți. Premiile pentru primele trei locuri sunt de 500, 400 și 300 de lei, iar toți participanții vor primi diplome. Cei mai bine clasați din fiecare categorie vor fi recompensați cu cupe și medalii.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img