Primăria Timișoara, bună de plată. Ar trebui să reinstaleze un director adjunct și să-i achite salariul pe doi ani
Fostul director al vechii direcții de asistență socială din Primăria Timișoara a câștigat procesul pe care l-a intentat administrației locale. Sentința poate fi atacată cu recurs, dar, momentan, ea îi dă dreptate Mariei Stoianov.
Maria Stoianov a fost directorul Direcției de Asistență Socială Comunitară a Primăriei Timișoara până în 2017. În vara acelui an, cu chiu, cu vai, din a treia încercare, consilierii locali au fost de acord cu desființarea structurilor care coordonau activitatea de asistență socială și cu formarea unei noi direcții a PMT. În iulie 2017 a fost numită director Rodica Cojan, la acea vreme soția șefului Poliției Locale Timișoara. Cojan era angajată de scurt timp în PMT, fiind consilier clasa I, gradul profesional superior la Biroul Relații Internaționale.
„Este cea mai bună variantă pe care am avut-o la îndemână, sunt foarte mulțumit de activitatea Rodicăi Cojan. Va trebui să urgenteze, în perioada următoare, procedurile birocratice de închidere a activității vechilor structuri și funcționarea în noua formulă”, declara primarul Nicolae Robu. Divorțată între timp de Dorel Cojan, Rodica Surducan a condus DASMT în regim de interimat până la începutul anului. Atunci a dat, în sfârșit, concurs și a fost unicul candidat.
Schimbările în organigramă n-au fost însă văzute cu ochi buni de toată lumea. Fostul director de la Asistență Socială, Maria Stoianov, a decis să mute lupta în instanță. Ea a obținut o sentință în acest dosar, una care îi este favorabilă. „Admite în parte acţiunea. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 1759/15.11.2017 şi a Deciziei nr. 31409/09.01.2018 emise de pârâtă. Dispune obligarea pârâtei la numirea reclamantei în funcţia publică de director general adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data eliberării din funcţie, 15.11.2017, şi până la data numirii efective în funcţia publică de Director General Adjunct”, au decis judecătorii de la Tribnalul Timiș.
În plus, primăria trebuie să achite și 15.000 lei cheltuieli de judecată. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dacă magistrații îi vor da din nou dreptate Mariei Stoianov, municipalitatea va trebui să bage adânc mâna în… conturi. Plata drepturilor salariale pe doi ani înseamnă o sumă frumușică. Potrivit HCL 473/2017, directorul adjunct de la Direcția de Asistență Socială are un salariu de bază de peste 12.000 lei. Asta înseamnă, în 24 de luni, exact 288.000 lei. Adică aproape 60.500 de euro. Din bani publici. (sursa foto: www.pressalert.ro)