Primăria Timișoara a desemnat câștigătorul licitației pentru lucrările de regenerare urbană din zona Traian, însă rezultatul nu este încă oficial. Contractul va putea fi semnat abia după expirarea perioadei de contestații, la finalul lunii noiembrie. Între timp, au fost depuse și ofertele pentru dirigenția de șantier.
În luna septembrie, primăria a lansat licitația pentru găsirea unui diriginte de șantier pentru lucrările din proiectul „Regenerare urbană – Zona Piața Traian”. Acesta va primi pentru serviciile sale cel mult 1,24 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 244.000 de euro. Au fost primite patru oferte – de la Aksa Management, Baseli Drum Consult, Carpat Design Consulting și Daviconin – BETA-COPS. Urmează să fie evaluate.
Între timp, în 5 noiembrie, municipalitatea a decis cine se va ocupa de proiectul de regenerare urbană care vizează reabilitarea unei suprafețe de aproximativ 60.000 de metri pătrați, incluzând 14 străzi și 4 piețe din zona istorică Traian. Valoarea totală estimată acestuia este de 142 de milioane de lei (cu TVA), din care circa 60 de milioane provin din fonduri nerambursabile.
Când ar putea fi semnat contractul
Licitația a fost organizată a doua oară în august, după ce procedura din februarie fusese anulată. Primăria a susținut atunci că ofertanții – doi la număr – „au făcut greșeli în ofertare peste care nu puteam trece”. Anterior, aceștia semnalaseră neconcordanțe și omisiuni în documentația de licitație, inclusiv indicații tehnice preluate cu copy / paste dintr-un caiet de sarcini al Regiei de Transport Bistrița.
La a doua încercare, au fost depus patru oferte, din partea a tot atâtea asocieri: Tehnodomus – Drum Insera, Porr Construct – Electroechipament Industrial, Theda Mar Design – Lemacons – Tancrad – Citadină 98 – Constructim și Cornell’s Floor – Rogera Prest Com – Cornell’s Tehnic Construct.
După expirarea perioadei de contestații va putea fi semnat contractul. Reconfigurarea zonei prevede eliminarea traficului de tranzit din Piața Traian, introducerea mai multor sensuri unice și transformarea unor străzi în zone pietonale sau semipietonale.
***
Zona pietonală va avea trei fântâni arteziene. Vor fi create piste de biciclete pe cinci străzi, iar cea de pe bd. 3 August va fi cu dublu sens. Vor fi înlocuite liniile de tramvai și rețelele edilitare vechi și vor fi plantați 355 arbori. Se va interveni pe străzile Bd. 3 August 1919 (parțial), Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și strada Ion Mihalache.
Lucrările vor fi dura 24 de luni și vor fi făcute în etape, pentru a reduce disconfortul celor care locuiesc în zonă.


