Primăria dă încă 10 milioane de lei pentru Colterm. Pentru pierderi induse și combustibil

colterm

Foto: Arhivă, panou de control la Colterm

Colterm ar urma să primească zece milioane de lei de la bugetul local. Banii acopră o parte din necesarul de finanțare pentru combustibilul din noul sezon de iarnă. Nu vorbim despre un cadou nesperat, ci despre o parte din pierderile tehnologice induse.

Primăria spera să scape de plata acestor pierderi tehnologice, despre care credea că cei de la Colterm le-ar „umfla”. Municipalitatea și-a anunțat intenția de a prelua partea de distribuție, doar că și-a dat seama că nu o poate face așa de repede. Așadar, a prelungit contractul de cesionare a distribuției către Colterm.

Acum, PMT vrea să transfere către Colterm o parte din banii pentru pierderile tehnologice de anul trecut. „Primăria Municipiului Timișoara intenționează să vireze, în perioada următoare, încă 10 milioane de lei către compania de termoficare Colterm, în contul pierderilor tehnologice induse, aferente anului 2022. Fondurile vor ajuta compania să asigure stocuri suficiente pentru sezonul de iarnă 2023-2024”, transmite municipalitatea.

Se scumpește combustibilul, așadar e mai bine să fie cumpărat acum și nu mai târziu, a concluzionat administrația Fritz. „În contextul unei piețe energetice imprevizibile, ce înregistrează fluctuații mari de preț la materiile prime (în special gaz și cărbune), fiind de așteptat ca prețurile la combustibili să crească în perioada următoare, conducerea Primăriei Municipiului Timișoara este decisă să vireze în conturile Colterm încă 10 milioane de lei, începând chiar din această vară. În ultimele luni, compania de termoficare a făcut eforturi semnificative în vederea asigurării unui stoc suficient pentru sezonul de iarnă 2023-2024”, precizează PMT.

Câți bani a dat primăria în acest an

În acest moment, Colterm are înmagazinate peste 36.000 tone de cărbune și aproape 72.000 MWh de gaz. În comparație cu anul trecut, stocurile de cărbune sunt aproape duble, iar cele de gaz, înmagazinate în depozite subterane, sunt de peste 6,5 ori mai mari.

Reprezentanții PMT nu uită să facă un total de bani pe care i-a virat deja către Colterm, cea mai mare parte subvenții. „De la începutul acestui an, Primăria Municipiului Timișoara a sprijinit Colterm cu suma de 138,3 milioane de lei, reprezentând subvenții la facturile timișorenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare în valoare de 112,2 milioane de lei și pierderi tehnologice induse, aferente anului 2022, în valoare de 26,1 milioane de lei”, transmit aceștia.

Propunerea de a vira cele 10 milioane de lei în conturile Colterm va fi supusă aprobării Consiliului Local Timișoara în următoarea ședință de plen, miercuri, 9 august.

About Post Author