Prezidențiale 2019: Candidați-xerox și șase dosare validate până acum de BEC

votare

Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central a expirat duminică, 22 septembrie, la ora 24. Au fost validate de BEC dosarele depuse de Klaus Iohannis, Dan Barna, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă și Theodor Paleologu. Cele depuse de Alexandru Cumpănașu, Ramona Bruynseels și Cătălin Ivan vor primi luni un răspuns.

BEC a constatat că politicienii validați îndeplinesc condițiile necesare înscrierii la alegerile prezidențiale, având și minimul de 200.000 de semnături. Theodor Paleologu, din partea PMP, a adunat 360.000 de semnături. Viorica Dăncilă a adus 1,5 milioane, iar președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, peste 2,2 milioane. Dan Barna, de la USR-PLUS, a adunat aproape 400.000 de semnături, la fel ca Mircea Diaconu, independentul susținut de ALDE-Pro România. Kelemen Hunor, de la UDMR, a depus la sediul BEC aproape 270.000 de semnături.

Cumpănașu, Bruynseels și Ivan așteaptă

Duminică, în ultima zi, și-au depus candidaturile Alexandru Cumpănașu, cu peste 230.000 semnături, Ramona Bruynseels, cu peste 280.000 de semnături, și fostul europarlamentar social-democrat Cătălin Ivan, cu peste 235.119 de semnături. BEC urmează să se pronunțe asupra acestora.

Tot duminică a ajuns la BEC și Claudiu Crăciun, candidatul partidului Demos, care nu a reușit să strângă decât 13.000 de semnături, pe care le-a depus în semn de respect pentru echipa sa de campania. A renunțat să mai candideze și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. Acesta susține că a adunat peste 250.000 de semnături, dar nu vrea să-i facă rău soției sale, Gabriela Firea, care coordonează campania pentru prezidențiale a PSD.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a anunțat că a strâns doar 146.000 de semnături. BEC a respins, pe de altă parte, candidatura lui Viorel Cataramă, deoarece 94.000 de semnături depuse au fost anulate. Cataramă va contesta la Curtea Constituțională decizia. Cel mai „tare” candidat este însă fostul lider al minerilor, Miron Cozma. Acesta a adus la BEC în jur de 310.000 de semnături, însă, la o verificare atentă, peste 270.000 dintre acestea erau… fotocopii!

Campaia electorală începe în 12 octombrie. Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10 noiembrie, iar cel de-al doilea, în 24 noiembrie.

About Post Author