Președintele PSD Timiș, despre schimbările de la AIT: Nicolae Robu e „ignoratul liberal național”
Schimbarea directorului AIT este o „umilință” pentru președintele PNL Timiș. Este concluzia la care a ajuns deputatul PSD Alfred Simonis, care spune că mutarea demonstrează, cu vârf și îndesat, felul în care sunt ignorați de la centru liberalii din Timiș.
Aeroportul Timișoara are, de joi, un nou director, pe generalul Dorel Grădinaru. Acesta a fost numit în funcție de noul consiliu director al AIT, în locul lui Dan Idolu. Grădinaru nu are absolut nicio legătură cu Timișoara, iar numirea sa, consideră social-democrații, arată cât de invizibili și neimportanți sunt liberalii din Timiș.
Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, nu face economie de vorbe grele la adresa șefului filialei județeane a PNL. „Umilință pentru primarul-președinte Nicolae Robu. Baronul cărășean Vela impune noul director de la Aeroportul Timișoara. Exact cum anticipam, liderul PNL Timiș este complet în afara deciziilor importante prin care sunt numiți noi șefi la instituțiile din județ. Cel mai competent director de aeroport din România, Dan Idolu, a fost schimbat din funcție cu un om impus de ministrul Marcel Vela”, a notat acesta, pe Facebook.
„Șeful PNL Timiș, absolut total ignorat”
„Încă o dată este clar că șefii liberali de la București preferă oameni girați de baronii arădeni și cărășeni, în locul celor doriți de șeful PNL Timiș, care este absolut ignorat, după ce a reușit de câteva ori fie să trezească hohote de râs cu propunerile lui, fie să enerveze lumea”, continuă Simonis. Potrivit deputatului social-democrat, ministrul de Interne Marcel Vela este pe cale să-și îndeplinească un obiectiv mai vechi, și anume „acela de a fuziona Timișoara cu aeroporturile din Arad și Caransebeș”.
Motivația unei astfel de mișcări ar fi una financiară. „Trist este că în timp ce Nicolae Robu are parte de izolare și de evitare în propriul partid, Timișoara pierde un obiectiv esențial (…) Oricum, la managementul performant și meritocrat cu care conduce filiala PNL Timiș și la modul cum reușește numiri importante de timișoreni în funcții, Robu poate primi ușor diploma de «ignoratul liberal național». Păcat că timișorenii suportă consecințele”, a conchis Alfred Simonis.
