Patru sculpturi, în finala Premiului Peter Jecza. Publicul va decide în premieră câștigătorul

Patru sculpturi, în finala Premiului Peter Jecza. Publicul va decide în premieră câștigătorul

Pentru prima dată de la înființarea Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului, câștigătorul nu va fi ales exclusiv de un juriu. După selecția finaliștilor, decizia va aparține publicului, care va putea vota lucrarea pe care dorește să o vadă amplasată în spațiul public al Timișoarei.

Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului a ajuns la cea de-a treia ediție și a atras anul acesta 55 de propuneri din partea artiștilor. Câștigătorul va primi un premiu în valoare de 8.000 euro, iar lucrarea sa va fi amplasată în spațiul public al Timișoarei.

Un juriu format din arhitecți, critici de artă, artiști vizuali și manageri culturali a selectat patru lucrări care intră în etapa finală a competiției. Acestea sunt:

  • Șerban Ionescu – Turnătorie
  • Bogdan Rață și Dan Vișovan – Sculpturi tăiate
  • Virgil Scripcariu – Refugiu
  • Larisa Sitar – Figuri șezând

Între 8 august și 3 septembrie, publicul va putea vota online, prin intermediul unui cod QR disponibil în campania „Publicul decide”, lucrarea pe care o consideră potrivită pentru spațiul public al orașului. Rezultatul va fi anunțat pe 4 septembrie, într-o transmisiune live pe Facebook.

Cele patru lucrări finaliste vor fi expuse în fața Shopping City Timișoara alături de alte nouă proiecte selectate de juriu:

  • Alexandra Brânzac – The Weight We Carry
  • Maria-Mădălina Brîneț – Monument domestic
  • Ștefan Crețu – Polar Mountain Shrimp
  • Vladimir Florentin – Blind Spot
  • Mihai Iepure-Gorski – Pasăre căzută
  • Ana-Suzana Ionescu – This Will Be My Time
  • Zoltan Kovacs – Darul ciobanului
  • Ileana Oancea – Orașul
  • Mihai Țopescu – Structuri emergente

Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului este organizat de Fundația Triade și UniCredit Bank, în parteneriat cu Primăria Timișoara, și poartă numele sculptorului Peter Jecza, unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani.

Lucrarea câștigătoare va fi anunțată în luna octombrie și va fi amplasată în spațiul public al Timișoarei, iar celelalte lucrări selectate vor putea fi văzute în expoziția organizată în fața Shopping City Timișoara.

About Post Author