De la clădiri la fotografii și proiecte „de sertar”. Au început înscrierile pentru Premiile Beta 2026

Publicat:

Au început înscrierile pentru cea de-a șasea ediție a Premiilor Beta, competiția dedicată arhitecturii și mediului construit din euroregiunea Dunăre–Criș–Mureș–Tisa (DKMT). Proiectele pot fi înscrise până în 9 august, iar lucrările selectate vor fi prezentate într-o expoziție.

Premiile Beta, parte a Bienalei de Arhitectură Beta de la Timișoara, au dat startul înscrierilor pentru ediția din 2026. Competiția este deschisă profesioniștilor și publicului din România, Ungaria și Serbia și își propune să promoveze proiecte și inițiative care contribuie la dezvoltarea unui mediu construit de calitate.

- Publicitate -

„Premiile Beta sunt o șansă pe care o avem cu toții, ca o comunitate, de a privi obiectiv și, de ce nu, critic, mediul construit definit în ultimii ani – atât prin lentila proiectelor propuse, cât și prin filtrul mai abstract, dar nu mai puțin relevant, al fotografiei sau al textului”, transmite Oana Bănescu, coordonatoarea Premiilor Beta 2026.

Pot fi înscrise proiecte realizate, cercetări, texte, fotografii sau idei care explorează modul în care sunt concepute, transformate și folosite spațiile. Ediția din acest an se adresează participanților din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara, din județele Csongrád-Csanád și Bács-Kiskun din Ungaria și din provincia Voivodina, Serbia.

Competiția cuprinde opt categorii: Spațiu construit, Spațiu interior, Spațiu public, Căutări, Lucrări de licență, În teorie, Text și Fotografie.

Noutatea ediției este categoria „În teorie”, dedicată proiectelor care nu au fost construite sau implementate. Pot fi înscrise proiecte rămase în stadiul de concept, lucrări nefinalizate sau propuneri care nu au ajuns să fie puse în practică.

„Ediția din acest an a Premiilor Beta marchează o reîntoarcere către valorile regionale și o concentrare asupra contextului local, printr-o strategie orientată spre promovarea arhitecților și a arhitecturii din regiunea noastră”, a declarat Dragomir Drăgan, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș.

Proiectele vor fi evaluate de trei jurii formate din arhitecți, cercetători, teoreticieni și fotografi din România și din străinătate, iar cele selectate vor fi prezentate într-o expoziție organizată în spațiul public.

Înscrierile se fac AICI și sunt deschise în perioada 2 iulie – 9 august. Regulamentul și formularul de participare sunt disponibile pe platforma Premiilor Beta.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img