Prefectura Timiș are echipă completă. De la veteranul Mircea Băcală, la surpriza Elena Popa, supărată deja pe… hackeri / FOTO
Mircea Băcală și Elena Popa sunt oficial subprefecți de Timiș. Au depus joi jurământul și, de acum, echipa de conducere este completă. Elena Popa vrea să fie „pe probleme sociale”. Are astfel de preocupări, așa că de pe pagina ei de Facebook puteți afla, printre altele, cum să vindeci spondiloza cu brusture.
Cei doi subprefecți au depus miercuri jurământul, într-o videoconferință cu ministrul de Interne Marcel Vela. Este pentru prima dată după 10 ani când va fi funcțională o schemă de conducere cu prefect și doi subprefecți. S-a renunțat la această formulă în 2010, când Guvernul Boc a făcut reduceri.
Guvernul Orban i-a numit, marți, pe Elena Popa și Mircea Băcală în funcțiile de subprefecți. Băcală are state vechi în „branșă”, fiind de două ori prefect, în perioada 2009 – 2012, respectiv decembrie 2015 – august 2017. El a venit acum vine în funcția de subprefect din cea de inspector guvernamental. În vârstă de 51 de ani, Mircea Băcală este absolvent de Drept. „Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut pentru numirea în funcția de subprefect. Este o provocare nouă pentru mine. Am credința și speranța că experiența acumulată va aduce un plus valoare acestei instituții. Am convingerea că împreună cu noua echipă vom oferi servicii de calitate cetățenilor”, a spus Băcală, după ce a depus jurământul.
Vrea să facă în fiecare zi un lucru bun
Numirea Elenei Popa a fost o surpriză. Susținută de ALDE, ea este angajată de peste 20 de ani la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, unde s-a ocupat de concediile medicale. Din 2001 este funcționar public. „Dacă în fiecare zi aș face un lucru bun pentru mine ar fi o realizare. Ce atribuții o să mi se dea, eu o să le respect. Cred că mă recomandă experiența de 20 de ani ca funcționar public și faptul că la Casa de Asigurări am lucrat eficient. Biroul din care am făcut parte în ultimul an a reușit să rezolve concediile medicale pe șapte ani în urmă. Deci, zic eu, munca în primul rând. Deocamdată o să văd atribuțiile care o să mi se atribuie și atunci probabil că o să-mi dau seama de ceea ce trebuie să fac. Sper să fiu pe probleme sociale”, spus noua subprefectă.
Și-a început mandatul acuzând… hackerii
Ea s-a supărat deja pe unele articole publicate în presă după numirea sa în funcție. Popa susține că e vorba de o „tactica de a-mi pata imaginea, sunt doar afirmați făcute de hackeri, bazate pe probe false” (am păstrat ortografia autoarei – n.r). Noul subprefect a fost iritată de informațiile preluate nu de „hackeri”, ci de jurnaliști, chiar de pe contul său de Facebook. Elena Popa pare să împartă cu prietenii virtuali numai informații de primă mână: cum se vindecă spondiloza cervicală cu frunze de brusture, apa de ghimbir care te ajută să slăbești sau cum să-și cureți venele cu macerat de ceapă în vin alb. Această din urmă postare, distribuită de pe site-ul furicurent.ro.
În zilele următoare vor fi împărțite atribuțiile, după cum a anunțat prefectul Liliana Oneț.
