Poză de grup anti-poluare, în Piața Unirii
În cazul în care credeți că Timișoara are o problemă pe motiv de poluare urbană, sunt așteptați să vă spuneți părerea un pic altfel. Fără scandări, sloganuri sau propagandă. Ci doar cu… măști.
E sau nu Timișoara poluată? Simplii cetățeni spun, mulți dintre ei, că da. Oficial însă, nu e nimic care să ne îngrijoreze. Ba chiar din contră, orașul de pe Bega ar fi un exemplu în ceea ce privește spațiile verzi și aerul numai bun de respirat.
Dacă vreți să vă spuneți părerea despre poluare, sunteți așteptați la un eveniment care își propune să reia „tradiția” protestelor altfel. Astfel, sâmbătă, 28 septembrie, la ora 18, este programată „o fotografie de grup cu măști lângă fântâna din Piața Unirii”.
„La această întâlnire nu se scandează, nu se înjură, nu se aduc alte materiale de tip protest. Acesta NU este un «miting», este o ocazie de socializare pentru cei preocupați de problemele orașului și un mod de atragere a atenției autorităților și populației asupra poluării urbane, asupra lipsei de preocupare a autorităților și asupra modului nefericit în care se raportează la dreptul nostru la oraș (…) Vom relua tradiția acestor întâlniri în diverse locuri (parcuri amenințate de «dezvoltarea în forță», locuri în care s-au taiat copați, spații verzi șamd).Evident, la fotografiile de grup nu se admit materiale de propagandă electorală”, spun cei de la Vreau Aer Curat în Timișoara, inițiatorii protestului.