19 octombrie 2020

Poți fi salvatorul pacienților cu Covid-19! Se caută donatori de plasmă convalescentă

plasmă

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac apel la cei care au trecut prin infecția cu Covid-19 să vină să doneze plasmă. Îi pot ajuta astfel pe cei în stare critică să învingă mai ușor boala.

„Poți fi salvatorul pacienților cu Covid-19! Este nevoie urgentă de donatori de plasmă de convalescent Covid-19. Ești un câștigător al luptei cu Covid-19? Bolnavii de Covid-19 au nevoie de tine, acum! Vino și donează plasmă sanguină în Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara”, transmit cei de la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara.

Transfuzia cu plasmă de la persoanele care s-au vindecat de Covid-19 este una dintre cele mai eficiente metode de tratament în cazul pacienților critici. Nu toți cei vindecați au cantitatea necesară de a anticorpi. „Din 10-12 pacienți, dacă doi dezvoltă un titru suficient de anticorpi. Ar trebui să vină la centru. de donare a sângelui în două-trei săptămâni după externarea din spital”, explica, în urmă cu câteva săptămâni, dr. Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș”.

Donatorii de plasmă sau sânge primesc o zi liberă de la locul de muncă, 50% reducere pe transportul în comun timp de o lună, șapte bonuri valorice și un set gratuit de analize. Pentru a dona trebuie să veniți la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, lângă Spitalul Județean. Programări se fac de luni până vineri, orele 8 – 14, la numărul de telefon 0721-549.474.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: