Porți sudate la fostul sediu al ziarului Timișoara, ca să nu mai intre boschetarii

brediceanu

Clădirea de pe strada Brediceanu în care a fost redacția ziarului Timișoara s-a transfomat în adăpost pentru boschetari. Primăria, care este proprietarul imobilului, a decis să sudeze intrările.

Polițiștii locali au verificat, din nou, alături de reprezentanții Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse a PMT, imobilul de pe str. Coriolan Brediceanu nr. 37. Aici și-a avut sediul fostul ziar Timișoara, însă de când redacția a fost evacuată, clădirea a devenit adăpost pentru cerșetori și aurolaci. „Au fost identificate 4 persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, care au fost evacuate și îndrumate către adăpostul de pe str. Telegrafului. Imobilul a fost securizat pentru ca persoanele fără adăpost să nu mai intre aici, fiind sudate intrările de către reprezentanții primăriei”, au transmis cei de la PLT.

Altfel spus, primăria, în calitate de proprietar al clădirii, nu are niciun plan pentru aceasta, în afară de a „sigila” căile de acces. De la începutul anului, polițiștii locali au adunat de pe străzile din Timișoara 382 cerșetori și oameni fără adăpost.

About Post Author