Porți de poveste. Concurs de fotografie de la Muzeul Național al Banatului

Dacă sunteți unul dintre trecătorii care se opresc, în drumurile lor, să admire frumoasele porți ale Timișoarei, acest concurs este pentru voi. Muzeul Național al Banatului așteaptă fotografiile voastre și dă și premii pentru asta.

porți

Concursul foto „Porți de poveste” se adresează tuturor celor pasionați de imagine și arhitectură. Așteptăm fotografii actuale, care surprind, simplu, porți din Timișoara. Este important să menționați adresa aproximativă la care se află porțile surprinse în fotografii, dar și o scurtă poveste. Fiecare concurent se poate înscrie cu maximum trei imagini.

Fotografiile trebuie trimise, alături de datele personale (nume, prenume, nr. de telefon) și denumirea lor, pe această adresă de e-mail. Înscrierile se pot face până în 25 aprilie, la ora 18. La sfârșitul perioadei de înscriere, juriul va alege trei propuneri care vor intra în finală. În ultima săptămână a concursului, publicul va putea vota imaginea preferată. Ulterior, întreaga galerie foto va putea fi vizionată online, într-un album special dedicat concursului.

Juriul este format din: dr. Zoran Marcov – șef sectie Istorie, Dan Leopold Ciobotaru – arheolog, Milan Șepețan – fotograf, și public, care-și va exprima părerea prin votul acordat fotografiilor în ultima săptămână a concursului, pe pagina de Facebook a MNaB. Câștigătorii vor fi anunțați în 2 mai.

Premiile sunt:

  • Locul I: Timișoara la cutie – Cetate (5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale) – Timișoara la cutie
  • Locul II: Albumul „Timișoara 1596 – 1896”, Szalai Bella
  • Locul III: Albumul „Atlasul frumuseții”, Mihaela Noroc
  • Premiul juriului: cărți și albume din colecția MNaB

About Post Author