Poluare cu petrol pe Dunăre, în Serbia. Echipele Apele Române, în stand by / FOTO

Poluare masivă cu petrol, în Dunăre, în Serbia. Apele Române sunt pregătite să intervină în cazul în care unda de poluare avansează. Momentan, partea sârbă a montat un baraj plutitor de protecție, care ține situația sub control.

35 de tone de produse petroliere s-au scurs de la o navă sub pavlion bulgăresc pe cursul principal al Dunării, lângă Cělarevo, în Serbia. Informația a ajuns în după-amiaza zilei de 20 iunie la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” – Departamentul Situații de Urgență.

„Specialiștii români estimează că timpii pentru propagarea poluării sunt de circa 24-30 ore până la intrarea în țară. Ținând cont de cantitatea de poluant declarată, lungimea undei de poluare va fi pe o distanță de circa 70-100 km în condițiile de non-intervenție, în aval de zona producerii evenimentului”, transmit Apele Române.

Sârbii acționează inclusiv cu armata în vederea protejării Belgradului de posibile efectele ale poluării accidentale produse. A fost montat un baraj plutitor de protecție, în acest moment, pata de petrol fiind izolată. Echipele Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat monitorizează apele Dunării, în secțiunea Baziaș. Întrucât lățimea Dunării în zona unde se estimează că va intra unda de poluare nu permite amplasarea unui baraj plutitor absorbant, formația de intervenție de la ABA Banat- Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Caraș-Severin este pregătită să acționeze cu material tip spill sorb care va fi răspândit din bărci cu motor.

Intervenția de depoluare, ca și prelevarea probelor de apă vor fi realizate doar în eventualitatea în care unda de poluare va ajunge în România, respectiv se vor observa irizații petroliere.

About Post Author