Poliția Locală, lăudată de o turistă care a reclamat hărmălaia de la terasele de lângă Bega

Laude pentru Poliția Locală Timișoara, de la o turistă care s-a plâns că e prea mare gălăgia de la terasele de pe malul Begăi. Hărmălaia de la cluburi, care se aude, în unele cazuri, de la mare distanță, e deja o obișnuință în fiecare weekend. Cei care locuiesc în zona centrală știu cel mai bine și n-au același succes la reclamații.

Poliția Locală

„Ajung aseară la TM la hotel. Hotelul este lângă Bega. La o terasă aflată jos pe râu bubuia muzica. Zic hait, că s-a stricat și Timișoara.Mă cazez, mă duc puțin la plimbare prin centru (liniște și pace, deși foarte multă lume pe la terase). Mă întorc, era vreo 23.30 – aia tot bubuia. De nervi zic ia hai să pun o reclamație la primărie, ca să mă descarc măcar. Deschis site-ul: de pe prima pagină la sesizări aveai foarte bine organizate domeniile. Apăsai domeniul «ordine publică», categoria, dădeai nume, mail și telefon și scriai ce te doare”, își începe relatarea o turistă din București, care a ajuns sâmbătă la Timișoara.

„Vă dați seama că speranțele mele ca turist erau minime. Am scris acolo «domle nu se poate, eu turist, dar oamenii ăștia care locuiesc pe aici ce vină au etc etc. Sper data viitoare când vin să nu mai găsesc nemernicia etc». Sent”, cotpinuă femeia.

„Vedeți că se poate?”

Ea susține că în 10 minute a fost contactată prin SMS de Poliția Locală, care i-a cerut detalii despre locul în care se află și unde este gălăgie. După încă 20 de minute a venit un nou mesaj: „De la Poliția Locală. Scuze pentru deranjul de la ora asta. Terasele Darc și Grădina Bănățeană au fost sancționate contravențial (contravențional – n.r.) pentru tulburare prin muzică”.

„Deci Primăria Municipiului București: vedeți mă că se poate să depui sesizări fără să dai număr de buletin și alte kkturi, dacă există dorința reală de a rezolva probleme?”, conchide femeia.

Muzica la volum foarte ridicat este ceva obișnuit pentru cei care locuiesc în apropierea teraselor – cluburi care funcționează în oraș. Muzica de la Grădina Bănățeană se aude aproape din zona Muzeului Banatului. Sâmbătă trecută, de exemplu, pe la miezul nopții era program latino. Oamenii fac reclamații, dar pare că sancțiunile aplicate de polițiștii locali nu prea impresionează.

„Mă mir și mă bucur în același timp”

Postarea turistei din București a fost distribuită și pe pagina Cetățean în Timișoara. Pretențios, unde localnicii se minunează și ei.

„Mă mir și mă bucur în același timp, dar stresul de a chema aproape în fiecare seară poliția locală nu este ok pentru locatari. Mai ales că măsori 65-70 decibeli în casă, ieși pe geam și vezi poliția locală în patrulă plimbându-se în dreptul localului și strângând călduros mâna amicilor petrecăreîi. Aia doare”, scrie cineva. „Am aflat cu bucurie că PL reacționează atât de prompt la sesizarea turiștilor. Felicitări! Noi, localnicii, ce-ar trebui să facem, după ce am epuizat-o pe asta cu «sesizarea pe site», pentru rezolvarea definitivă, nu temporar-punctuală, pentru a ne putea deschide geamurile, măcar dimineața și seara, fără a inhala și îndura gazele de eșapament, gălăgia și mizeria proprietarilor, deveniți și mecanici ad-hoc, de mașini personale, garate pe banda de lângă trotuarul și gardul nostru, nu sub ferestrele lor?”, scrie într-un alt comentariu. „E ok, e un pas înainte, dar, din păcate, speța asta și muuuuuulte altele ar trebui rezolvate fără sesizare…”, comentează altcineva.

Fostul primar Nicolae Robu le transmitea, acum câțiva ani, celor deranjați de muzica de la cluburi că Timișoara nu este „campus monastiresc” și că, dacă vor liniște deplină, poate că viața la oraș nu e pentru ei.