2025 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Politehnicii Timișoara. Clubul universitar a adunat 123 de medalii naționale și internaționale, iar performanțele au marcat și aniversarea celor 104 ani de existență ai sportului alb-violet.
Nouă medalii internaționale au ajuns la Timișoara în acest an. La Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, desfășurat în Antalya între 2 și 10 noiembrie, sportivii de la Poli au obținut opt podiumuri: două de aur, trei de argint și trei de bronz.
Tot în 2025, Gabriel Voicu și Mario Dobrescu au reprezentat România la Campionatul Balcanic de Atletism de la Belgrad, unde ștafeta de 4×400 m a câștigat bronzul.
„Sportivii noștri s-au autodepășit în 2025. Am doborât recordul de 91 de medalii de anul trecut și am demonstrat din nou rolul sportului în viața Universității Politehnica”, a declarat Adrian Tal, directorul CSU Poli.
114 medalii în competițiile naționale
La nivel intern, Politehnica Timișoara a cucerit 114 medalii: 42 de aur, 35 de argint și 37 de bronz. Dintre acestea, 76 au fost obținute la campionatele naționale, iar 36 la competițiile din Cupa României.
Cea mai medaliată secție rămâne pentatlonul modern, coordonată de Gyula Gallovits. Sportivii au obținut în total 39 de medalii în 2025: 17 de aur, 14 de argint și 8 de bronz, rezultate completate de performanțele din Antalya.
A doua secție ca număr de podiumuri este atletismul. Alergătorii pregătiți de Daniel Chirilă au câștigat 28 de medalii: 12 de aur, șase de argint și 10 de bronz, atât la campionatele naționale, cât și în Cupa României.
Noua bază sportivă de pe Aleea Ghirodei a fost inaugurată cu două turnee-satelit de Cupă Mondială, iar CSU Poli a organizat și Cupa României. Scrimerii timișoreni au încheiat anul cu 18 medalii: trei de aur, șapte de argint și opt de bronz. Secția este coordonată de Livius Buzan.
Echipa de canotaj, condusă de Ecaterina Calapiș, a adus 16 medalii – cinci de aur, șase de argint și cinci de bronz. În noiembrie, Timișoara a găzduit Campionatul Național de Fond la Canotaj, organizat împreună cu Federația Română de Canotaj.
Înotătorii coordonați de Sabin Avram au încheiat anul cu 10 medalii – cinci de aur, una de argint și patru de bronz – după un sezon cu participări importante, inclusiv la Trofeo Settecolli și un cantonament în Croația. Emil Dăncăneț a primit distincția „Excelență în Sport” la Gala UPT.
Sporturile de echipă
• Handbal: Poli a încheiat anul pe locul secund în Divizia A, seria C, și a câștigat argintul la handbal pe plajă
• Baschet feminin: CSU Politehnica a revenit în Liga Națională, cu o echipă tânără formată în mare parte din studente
• Volei feminin: Poli evoluează în Divizia A2, seria Vest, și a cucerit două medalii de bronz la volei pe nisip


