Podul Muncii are cinci oferte pentru reabilitare. Șantierul, estimat la 10 milioane de euro

podul muncii

Unul dintre podurile cele mai degradate din Timișoara mai face un pas spre intrarea în șantier. S-a închis perioada de depunere a ofertelor de la licitația pentru lucrările de la Podul Muncii.

Primăria a lansat în luna ianuarie licitația pentru demolarea și refacerea parțială a Podului  Muncii (Iuliu Maniu). Valoarea estimată a investiției este de 49,3 milioane de lei, cu TVA, sursa de finanțare fiind bugetul local. Primăria Timișoara a depus totuși o cerere de finanțare de 43 de milioane de lei, prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Termenul contractual va fi 14 luni, iar ofertele au putut fi depuse până în 7 aprilie, cu prelungire o lună față de data anunțată inițial.

Au fost depuse cinci oferte, astfel:

  • Porr Construct – Electroechipament Industrial – Aquaeduct
  • Tehnodomus – Dacia Faber
  • Freyrom – Crito Prod – Cardinal DP Construct – Procons Grup
  • Drumuri și Poduri Banat – Gott Strasse – Electroechipament Industrial
  • ZSN Cardinal – Simacek Facility Services – CMLRO – ACI Cluj – Ardelean Company Nord Vest

Având în vedere că structura de rezistență a podului este afectată, proiectul municipalității prevede demolarea și refacerea suprastructurii. Aceasta va include câte 2 benzi pe sens, trotuare și piste de biciclete. Rampele de urcare și picioarele podului vor fi păstrate, consolidate și refăcute.

Lucrările vor presupune și refacerea scărilor de acces, întărirea malurilor pentru a preveni erodarea, instalarea unui sistem modern de iluminat tip LED, montarea parapetelor de protecție și a unor elemente speciale antiseismice. În plus, constructorului care va câștiga licitația va trebui să transplanteze 16 arbori, iar la finalul investiției să planteze alți 20.

***

Studiul de fezabilitate pentru refacerea Podului Muncii a fost aprobat în CL Timișoara în 2019, fiind actualizat anul trecut.

Pe locul actualului pod s-a aflat un pod din lemn demolat în 1913. Atunci a fost edificat pe structura refolosită a podului de pe canalul Subuleasa, din Fabric. Cunoscut sub numele de Podul Regal, a fost reparat în 1936 și 1977, iar în 1978 a fost demolat. În locul lui a fost ridicat actualul pod.

About Post Author