27 noiembrie 2020

Podul Episcopal rămâne neschimbat. Primăria pierde în fața Direcției de Cultură

podul episcopal

Primăria pierde în instanță în fața Direcției pentru Cultură, în cazului Podul Episcopal – Mihai Viteazu. Tribunalul Timiș a respins solicitarea PMT, de a primi aviz pentru modificarea podului. Proiectul nu avea avizul Comisiei zonale de monumente.

Primăria Timișoara vrea să repare de câțiva ani Podul Episcopal – Mihai Viteazu. În primăvară, șeful Direcției Generale de Drumuri, Culiță Chiș, spunea că proiectul propus a fost respins de Direcția de Cultură. „După 3 ani de discuții, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a propus reabilitarea podului cu sistem de 4 benzi și trotuar de 1 metru, lucru ce nu poate fi acceptat de Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, deoarece în tema de proiectare se specifică clar că extinderea podului se face la 4 benzi, trotuare, piste de biciclete”, spunea acesta.

Proiectul propus de PMT viza extinderea la patru benzi, cu trotuare și piste de biciclete pe trotuar. „Nu acceptăm modificarea podului pe lățime, asta înseamnă practic distrugerea podului. Ei propun ca, pe aceeași structură, să adauge nu știu câte benzi (…) Vor să dea jos parapetele, să lățească podul și să facă, practic, alt pod. Răspunsul simplu este «nu» (…) Ca să poți face și piste de biciclete trebuie să-l lățești cu vreo doi metri. Dar asta înseamnă că strică tot podul, care este în zonă protejată”, explica, la acea vreme, Sorin Predescu, de la DJC.

Proces deschis în luna iulie

În realitate, propunerea PMT a fost respinsă de Comisia zonală de monumente, care acoperă patru județe și este numită prin ordin al ministrului Culturii.

În luna iulie, Primăria Timișoara a deschis acțiune în instanță împotriva Direcției pentru Cultură, dar magistrații de la Tribunalul Timiș au respins solicitarea. „Primăria a cerut instanței să oblige Direcția pentru Cultură să emită aviz pentru modificarea Podului Episcopal – Podul Mihai Viteazul. Judecătorii au respins această cerere. Voiau să facă niște benzi exterioare, cu luminițe. Proiectul nu a fost avizat de Comisia zonală de monumente și, prin justiție, primăria voia să primească acel aviz”, ne-a explicat Sorin Predescu, directorul DJC Timiș, detașat momentan la Craiova. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Podul Episcopal a fost inaugurat în 1914, înlocuind vechiul pod de lemn construit în 1718. Proiectul inţial prevăzuse amplasarea, pe balustrade, a patru statui care să reprezinte episcopi româno-catolici. Din cauza izbucnirii războiului, sculptorul n-a mai onorat comanda. Podul are zece metri lățime și câte 2,5 metri pe lateral, pentru pietoni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: