Podul Dragalina se deschide, teoretic, luni. Inclusiv pentru tramvaie, dar fără semafoare / FOTO
Se lucrează de zor la Podul Dragalina, pentru ca luni, 30 septembrie, să poată fi redeschisă circulația. Inclusiv cu tramvaiele. Totuși, zona rămâne în șantier, pentru că sunt de pus la punct o mulțime de detalii, printre care și semafoarele.
Primarul Nicolae Robu „a pus în mișcare tot ce s-a putut”, pentru ca traficul să fie redeschis pe Podul Dragalina luni, 30 septembrie. El anunțase deja, la începutul săptămânii, că vrea să fie reluată circulația în zonă. Urma să vadă dacă acest lucru se poate și practic. Acum, chiar dacă ploaia de joi a ținut muncitorii departe de șantier, Robu spune că se lucrează la foc continuu. „Zi de zi mă deplasez la fața locului. Ne-a încurcat puțin ploaia, care nu a fost foarte puternică, dar a ținut foarte mult, ore în șir. Rămân însă cu această nu numai dorință, ci și speranță că luni vom da drumul la trafic. Am pus în mișcare tot ce s-a putut, pentru a se monta și stâlpii de iluminat și, respectiv, suportul pentru instalația electrică de alimentare a tramvaielor, amenajarea spațiilor verzi, acolo sunt și sisteme de irigare pentru covorul de iarbă. Se lucrează cu toate forțele pentru ca luni dimineață să putem da în folosință Podul Dragalina”, a declarat edilul.
Potrivit lui Robu, pe pod vor putea merge și pietonii, chiar dacă balustradele sunt temporare. Ele urmează să fie înlocuite, pentru că, oricum, zona va rămâne în șantier, pentru ultimele finisaje. Podul Eroilor nu se deschide acum și nu se știe nici când se va întâmpla asta.
Despre malînțelegeri și termene
Oricum, timp mai este, pentru că termenele de finalizare expiră – și Robu insistă cu acest detaliu de fiecare dată când vorbește despre șantierele din Iosefin – peste luni bune. „Încă o dată fac precizarea că termenele de finalizare a celor două poduri, Dragalina și Eroilor, sunt martie, respectiv aprilie 2020. Nu este vorba de nicio întârziere. Dimpotrivă, le vom finaliza înainte de termen. Întotdeauna se întâmplă malînțelegeri pornind de la faptul că se pun acele table pe care apare scrisă o dată de finalizare a lucrărilor, care se obține adunând la momentul de start, al ordinului de începere a lucrărilor, durata în zile a lucrărilor stabilită de proiectant și care este prevăzută în caietul de sarcini la licitație. Asta înseamnă zile de lucru efectiv, în care se poate lucra (…) când sunt motive obiective serioase, se întrerup lucrările și zilele de întrerupere se adaugă la data care a apărut inițial ca dată terminus. Asta nu înseamnă că s-a întârziat realizarea lucrării”, explică edilul șef.
În acest sfârșit de săptămână, pe Podul Dragalina va fi așternut stratul de uzură pe șosea și se va termina asfaltarea trotuarelor. Urmează marcajele și semnalizarea rutiere, semafoarele fiind montate abia după reluarea traficului. Reabilitarea celor două poduri este finanțată de Guvernul României, prin PNDL. Podul Dragalina, unde lucrează Tehnodomus, costă 7,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar Podul Eroilor, unde lucrează Super Construct și Pod Construct, costă 3,69 de milioane de lei, cu TVA.