Podul de Poveste: aventuri colorate încep sâmbătă în Parcul Uzinei de Apă

Podul pietonal din Parcul Uzinei de Apă devine… pod de poveste. Cei mici vor putea crea / găsi aici o lume fantastică, de care se va ocupa artistul vizual Livia Mateiaș. Aventura începe sâmbătă, 24 iulie, și durează până în noiembrie.

pod de poveste

Proiectul „Podul de Poveste” a apărut la inițiativa echipei creative „Croșetăm povești și poduri” și este finanțat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Timișoara”. El se va derula în perioada iulie – noiembrie și invită întreaga comunitate să i se alăture.

Echipa proiectului, formată din artiști și antreprenori din sectorul cultural, propune workshop-uri de pictură, croșetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaștere și dezvoltare personală, întâlniri dedicate mișcării prin dans sau meditație Qigong. Toate acestea vor fi realizate prin implicarea comunității locale.

Parcul Uzinei este un spațiu public comun, deservind o zonă rezidențială vastă, folosit deseori ca reper pentru această parte a orașului. El este deopotrivă loc de întâlnire pentru pescari, părinți, copii și bunici, dar și sportivi. Proiectul „Podul de Poveste” va lăsa ca moștenire un spațiu mai colorat și mai prietenos. „Fiecare copil are cel puțin un spațiu magic în care totul este posibil, în care baghetele funcționează și zânele apar exact atunci când sunt chemate. Ne dorim ca «Podul de Poveste» să devină un astfel de loc pentru copiii care cresc în Timișoara”, spune Livia Mateiaș, coordonatorul acestei inițiative.

Proiectul pleacă la drum sâmbătă, 24 iulie, de la ora 18, cu un workshop de pictură coordonat de Livia Mateiaș. Participanții vor fi invitați să aducă idei pentru viitoarea pictură a podului. Banii vin prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara, coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara. Programul atelierelor va fi disponibil în curând aici.

About Post Author