„Plimbări” de 850.000 lei în stare de urgență, în Duminica Floriilor, în Timiș

Calea Șagului

foto: Arhivă

Aproape 400 de timișeni au fost amendați de Florii, după ce au fost surprinși plimbându-se pe străzi, deși nu aveau motive întemeiate. De asemenea, în județ sunt peste 900 de persoane în carantină sau izolare.

Și în Duminica Floriilor timișenii s-au plimbat mai mult decât era cazul în stare de urgență. Câteva sute au fost amendați după ce nu-și au putut justifica prezența pe străzi. „În județul Timiș, în 12 aprilie, polițiștii timișeni au aplicat 380 sancțiuni contravenționale în valoare de 815.905 lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației. Jandarmii din Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționare a circulației. Jandarmii din Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara au aplicat un număr de 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.000 lei”, a transmis, luni, Instituția Prefectului.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în Timiș sunt 448 persoane aflate în izolare la domiciliu și 460 persoane în carantină.

România este în stare de urgență, pentru 30 de zile, din data de 16 martie. Ea va fi prelungită cu încă 30 de zile, președintele Klaus Iohannis fiind așteptat să emită decretul luni sau marți.

About Post Author