Peste 150 de amenzi pe Calea Martirilor, pentru șoferii care și-au parcat mașinile acolo
Sancțiuni pe bandă rulantă pe Calea Martirilor. După ce a fost interzisă parcarea pe această arteră, polițiștii locali nu i-au ratat pe cei care n-au respectat restricția. Un șofer a rămas chiar și fără mașină.
Pe 17 iunie, pe Calea Martilor, între Bd. Liviu Rebreanu și str. Mareșal Constantin Prezan, au fost montate indicatoare rutiere care anunță oprirea și staționarea. În prima săptămână de la instituirea restricției au fost date 185 somații, prin care locatarii și persoanele care tranzitează zona au fost informați cu privire la noile reglementări.
În cea de-a doua săptămână s-a trecut la amenzi. Polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră au amendat 151 șoferi care au oprit sau staționat pe prima bandă. „Tot de aici a fost dispusă ridicarea unui autovehicul al cărui proprietar nu a ținut cont de avertizările și sancțiunile aplicate pe artera respectivă, lăsându-și mașina parcată”, transmit reprezentanții PLT. Sancțiunile aplicate conducătorilor auto, conform OUG 195/2002, sunt între 290 si 725 lei si 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, oprire sau staționare. Polițiștii locali efectuează zilnic verificări pentru a stabili dacă se respectă preverile legale în zona menționată.