Percheziții în Timiș și nu numai, la firme care au adus, pe bani grei, aproape 1.200 de migranți în România
foto: Arhivă
Aproape 70 de percheziții au loc marți, în Timiș, Caraș-Severin, Arad, Bihor, Argeș, Sibiu și București. Ancheta de până acum a celor de la Crimă Organizată a stabilit că în România au ajuns aproape 1.200 de străini, sub pretextul angajării la diverse firme, însă adevărata lor destinație erau țări din Occident.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, cu sprijinul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, BCCO Piteşti, BCCO Bucureşti, fac, marți dimineață, 67 de percheziţii în Caraș-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi Bucureşti.
Dosarul penal vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea șederii ilegale în România și spălare de bani. Acțiunile procurorilor DIICOT se desfășoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA.
Din anchetă a rezultat că, în 2022, un fost angajat al MAI ar fi constituit o rețea din care făceau parte șapte societăți comerciale, la care au aderat ulterior și alte firm, parte dintre acestea controlate de un alt suspect, colonel în rezervă, care se ocupa, teoretic, de recrutarea forței de muncă din străinătate.
Rețea bine înfiptă în structurile statului
„În intervalul 2022 – iunie 2024, gruparea de crimă organizată, formată din peste 37 de suspecți, cetățeni români și străini și 7 grupuri de firme însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad a acționat pe teritoriul României, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți (…)
Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociații societăților comerciale au stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajații cetățeni români, membrii ai grupului infracțional, au avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România.
În acest scop au racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist”, a transmis, marți dimineață, DIICOT.
Un migrant putea ajunge să plătească și 6.000 de euro
Au fost așadar eliberate avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru 1.181 cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh, dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan. O part dintre aceștia au părăsit România, îndreptându-se spre țări din vestul Europei, fără a avea contact cu firma care îi recrutase.
Pentru un aviz de muncă, migranții plăteau între 500 și 1.000 euro. Suma creștea însă considerabil, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 euro pentru o persoană.
40 de persoane vor fi duse la audieri
„Sunt puse în executare și aproximativ 40 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi conduși pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă «Glad Voievod» Timișoara și specialiștilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara.
Suportul de specialitate este asigurat de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția de Operațiuni Speciale din IGPR”, au mai precizat cei de la DIICOT.
