Percheziții, miercuri dimineață, în județele Timiș și Bihor. Este vizată o rețea de trafic de cocaină și cămătărie din care ar face parte și timișorenii Lucian Boncu și Alin Huc, fost Oiță.
Polițiștii de la Crimă Organizată, coordonați de procurori DIICOT, au descins, miercuri dimineață, la peste 20 de adrese din județele Timiș și Bihor. Este vorba despre membrii unei rețele de crimă organizată, specializată în trafic de cocaină, dar și cămătărie. Printre cei vizați de aceste percheziții sunt și doi timișoreni, cunoscuți în lumea interlopă, și anume Lucian Boncu și Alin Huc, fost Oiță.
Rețeaua funcționa din 2017
Potrivit anchetatorilor, suspecții sunt cercetați pentru „constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, deținerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept și camătă”. Rețeaua funcționa de peste doi ani, fiind „specializată” în vânzarea drogurilor de mare risc. „Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. În activități sunt angrenați și polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Timişoara, Oradea, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, precum și jandarmi de la I.J.J. Timiș și Gruparea de Jandarmi Mobilă Glad Voievod Timișoara”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
„CV” cu greutate pentru capii rețelei
Capii rețelei, potrivit celor de la DIICOT, erau „mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale (șantaje, reglări de conturi, extorcări) (…) Protecția activităților infracționale era asigurată de un lider marcant al lumii interlope din municipiul Timișoara. Acesta asigura protecția principalilor dealeri, iar în cazul în care între unii dintre dealeri apăreau conflicte, intermedia normalizarea relațiilor, în vederea derulării fără incidente a activității infracționale. Pentru sprijinul acordat, acesta era recompensat periodic fie cu diferite sume de bani rezultate din traficul de droguri, fie prin oferirea de droguri pentru consum”.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că rețeaua destructurată miercuri era cea care controla piața de cocaină din Timișoara. „Pătrunderea pe piața din municipiul Timișoara a oricărui alt dealer din afară se putea realiza doar cu acordul și în condițiile stabilite de aceștia. Unul dintre furnizori era o persoană cunoscută în mediul interlop local, care primea regulat cantități de câteva kilograme de cocaină pe o filieră din Spania (…) distribuiau cocaina doar către un cerc foarte restrâns de dealeri locali și consumatori fideli, de a căror încredere s-au asigurat de-a lungul timpului”, transmit procurorii DIICOT. Au fost duse la audieri 22 de persoane.


