Percheziții DIICOT la saloane de masaj, de fapt bordeluri sub acoperire

Percheziții, joi dimineață, în Timiș și Arad, pe urmele unei ample grupări de prostituție. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate au decins la 12 adrese. Vor fi duse la audieri 21 de persoane.
Descinderile au fost făcute în așa-numite saloane de masaj din Arad și Timiș, unde, sub acest paravan, funcționau, de fapt, bordeluri bine organizate. Clienții plăteau pentru servicii sexuale, dar și pentru droguri.
„În perioada iunie 2021- mai 2023, 14 persoane fizice și juridice, sub paravanul a patru societăți comerciale au constituit două grupuri infracțional organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism, prin înlesnirea prostituției și tragerea de foloase materiale, ca urmare a practicării prostituției de către 11 femei, în cadrul a două saloane de masaj erotic, unde erau distribuite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, persoanelor care întrețineau acte sexuale cu fetele din cele două saloane”, au transmis cei de la IPJ Timiș.
La sediul DIICOT Timișoara vor fi duse la audieri 21 de persoane.