Pensionar băut, reținut după două accidente în aceeași zi

Șofer prins beat de două ori în trei ore, reținut la Timișoara

foto: Arhivă

Un bărbat de 74 d ani a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins de două ori în aceeași zi, la scurt timp după ce a făcut două accidente. Între ele a apucat să mai și bea un pic, probabil să prindă curaj.

Polițiștii de la Biroul Rutier Timișoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 74 de ani care a avut o zi de miercuri foarte… plină. Imediat după prânz, oamenii legii au fost anunțați de producerea, pe strada Gh. Lazăr, a unui accident soldat cu pagube materiale. Ei au identificat, la locul accidentului, un septuagenar aflat sub influența băuturilor alcoolice, cu 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost făcut un prim dosar penal.

Câteva ore mai târziu, polițștii au fost chemați la un alt accident cu pagube materiale, produs pe strada Timiș. Ajunși acolo, ei au dat peste același bărbat, pe care l-au testat din nou cu alcooltestul. De această dată, a rezultat că acesta avea o îmbibație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A urmat al doilea dosar penal, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, precum și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

În aceste condiții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost dus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Caraș – Severin.

About Post Author