„Pelicule de familie”, un film-document despre memorie și identitate, în premieră la Timișoara

Publicat:

Programul Doc-minică, dedicat documentarelor, continuă cu o proiecție-eveniment la Cinema Studio. Filmul „Pelicule de familie” va fi proiectat în premieră la Timișoara, în prezența regizorului Dan Curean.

„Pelicule de familie” (2024) este o incursiune emoționantă în memoria unei familii din Clujul anilor ’40, descoperită întâmplător în timpul renovării unei mansarde. Douăzeci de role de film de 8 mm, uitate timp de decenii, recompun o poveste despre oameni, timp și uitare. Căutarea celor care apar în imagini devine o adevărată investigație cinematografică, între document și poezie vizuală.

- Publicitate -

Filmul, realizat de Dan Curean și Eugen Kelemen, a fost selectat la festivaluri importante precum Astra Film Festival, TIFF și Verzio Film Festival.

Dan Curean este regizor, producător și cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cunoscut și pentru documentarul „Gone Wild” (2012). Eugen Kelemen, producător și editor al filmului, este profesor la aceeași facultate și a lucrat la filme precum „Box” (Florin Șerban), „Caisă” (Alexandru Mavrodineanu) sau „Oameni de treabă” (Paul Negoescu).

Proiecția de la Timișoara face parte din proiectul „Ceau, Cineclub! – toamna 2025”. Ea este programată duminică, 2 noiembrie, de la ora 17.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img