Pe segway, la vânătoare de bizoni. Sute de șoferi amendați la Timișoara

polițiști locali

Peste 700 de șoferi care au parcat pe pistele de biciclete au fost amendați în ultimele două luni de polițiștii locali pe segway. Controalele continuă, iar timișorenii sunt încurajați să reclame de îndată orice nesimțit.

În luna mai, pe străzile din zona centrală au reapărut polițiștii pe segway-uri. Aceștia verifică mai ales modul în care șoferii înțeleg să respecte legea, cu precădere pe pistele de biciclete. În cele două luni de activitate motorizată, agenții au dat amenzi pe rupte.

„Polițiștii locali au aplicat 733 sancțiuni contravenționale în cazul conducătorilor auto care și-au parcat mașinile pe pistele pentru bicicliști din zona centrală, dar și din alte zone din oraș. Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste”, transmit reprezentanții PLT.

În cazul în care vedeți bizoni parcați pe piste, puteți suna de îndată la numărul de telefon 0356-913, linie special înființată pentru astfel de sesizări. De asemenea, dacă observați orice alte nereguli, puteți suna la 0256-968 și 0256-246.112.

About Post Author