Pe barcă, promovând Timișoara 2023. Șase luni pe apă, într-o expediție-eveniment / FOTO

foto: Circumeuropa
Povestea Timișoarei va face (aproape) înconjurul Europei pe apă. Expediția SEA 2023 a echipajului Circumeuropa a plecat la drum sâmbătă, trecând, pentru prima dată după aproape 70 de ani, frontiera spre Serbia, pe Bega. Cei cinci temerari vor reveni acasă abia în luna decembrie.
Ambarcațiunea „Vulpea” a pornit în călătorie sâmbătă dimineață, din spatele Catedralei. La bord au fost Cristian Ilea, căpitan, președinte Wild Watch România și director de imagine, Cosmin Jitariuc, jurnalist TV, Valentin Bogdan, proprietarul ambarcațiunii Gaia, și biologul Oana Gavreliuc. Lor li se va alătura Doru Creț, președintele West Yacht Club, care, în acest moment, este în Franța. „Vulpea” va trece prin ecluzele de la Sânmihaiu Român și Uivar și apoi va intra în Serbia. E prima ambarcațiune care intră în Serbia, pe apă, pe Bega, în ultimii aproape 70 de ani.
Ea își va continua drumul pe pe Tisa, apoi pe Dunăre, spre Marea Neagră. La Sulina așteaptă deja velierul „Gaia”, cu care echipajul va pleca spre Elefsina.
Expediția SEA 2023 se va opri în peste 20 de foste și actuale capitale culturale europene pentru a promova Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023. Ea oferă un cadru special pentru schimburi culturale cu orașele în care va ajunge. La traversarea Bosforului va avea loc un concert pe barcă, cu livestreaming în Timișoara, al trompetistului Petrică Ionuțescu. La Elefsina și Patras sunt programate spectacole susținute de Ansamblul Timișul, alături de artiști locali.
Traseul este Timișoara (RO) – Sulina (RO) – Istanbul (TR) – Salonic (GR) – Atena (GR) – Elefsina (GR) – Patras (GR) – Matera (IT) – Valetta (MT) – Genova (IT) – Marsilia (FR) – Gibraltar (UK) – Lisabona (PT) – Porto (PT) – San Sebastian (ES) – Bruges (BE) – Rotterdam (NL) – Amsterdam (NL) – Essen (DE) – Linz (AT) – Pecs (HU) – Novi Sad (SRB) – Timișoara (RO).
Pe durata călătoriei va fi realizată și o hartă a calității apei și a microorganismelor din apele parcurse. Echipajul va reveni la Timișoara la sfârșitul anului, în 8 decembrie.