Două chartere săptămânale spre Creta, din această săptămână, de la Timișoara. În total, sunt patru spre Grecia. Dacă lucrurile merg bine din punct de vedere epidemiologic, din august ar putea porni și cursele spre Antalya.
Operatorii de turism au suplimentat de joi, 16 iulie, cu încă o cursă charter pe săptămână, zborurile spre Heraklion – Creta. Dacă aveți în plan o vacanță în Grecia, puteți alege să călătorească spre Rhodos– un zbor charter pe săptămână (miercuri) până în 30 septembrie; Skiathos – un zbor charter pe săptămână (sâmbătă) până în 3 octombrie; Creta – două zboruri charter pe săptămână (luni și joi) până în 28 septembrie. Se așteaptă ca la începutul lunii august să pornească câte trei zboruri charter pe săptămână spre destinația Antalya.
De asemenea, locuitorii din vestul țării au posibilitatea, ca din luna august, să ajungă la Marea Neagră într-un timp foarte scurt, cu zborurile operate de către compania aeriană națională Tarom. Destinații de vacanță pe litoral pot fi și cele operate cu zboruri regulate, cum ar fi Bari și Veneția.
,,Deși ne aflăm într-o situație epidemiologică neașteptată, românii nu au renunțat la vacanța de vară. Pe Aeroportul Timișoara sunt luate permanent toate măsurile de prevenție împotriva răspândirii virusului și sunt în siguranță în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, atât la plecare, cât și la sosire. Turiștii care nu au reușit până acum să își programeze vacanța pentru perioada estivală încă mai pot alege o destinație cu zbor charter direct de pe aeroportul Timișoara. Din această toamnă așteptăm să fie operate și zboruri charter spre Egipt și Tunisia”,spune directorul AIT, Dorel Grădinaru.
Planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus poate fi consultat aici.


