Patru asocieri vor să construiască linia de tramvai Solventul – Gara de Nord. Lucrările vor dura un an și jumătate

Publicat:

Proiectul noii linii de tramvai care va lega Pasajul Solventul de Gara de Nord, promis încă din ultimul mandat al lui Nicolae Robu, se apropie de faza de execuție. Primăria Timișoara a primit patru oferte pentru contractul estimat la 63,5 milioane de lei, fără TVA.

Primăria Timișoara a scos la licitație contractul pentru „Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord”. Acesta presupune construirea unei noi linii de tramvai pe strada Gării în lungime de 1,3 km linie cale dublă, modernizarea tramei stradală cuprinse între Gara de Nord și platforma Solventul, construirea de piste pentru biciclete, trotuare și amenajarea de zone verzi.

- Publicitate -

Suma maximă este de 63,5 milioane de lei, fără TVA, pentru un contract cu o durată de 18 luni. Au fost primite patru oferte:

  • Tehnodomus – Urban Profile Grele – Soluții Electrice Integrate – Ultimate – Swietelsky Construct – Construcții Feroviare Mureș – Optotel – Asfamixt – Tian
  • Sylc Con Trans – Matrix Computers – Longhersin – Optotel Com – Cons Electrificarea Instal – Instal Group – Lile Service General Construction
  • Porr Construct – Termis – Electroechipament Industrial – Rotermit. – Altimate – Quark Impex – FIP Consulting – Baicons Impex
  • Strabag – Tancrad – Altimate.- Aquaeduct – Gazterm Proiect – Rotermit – Sân Electroterm Grup – Optotel Com – RCG Fast Security – Scando

Povestea e veche și e parte dintr-un proiect mai mare 

„Este un semnal puternic că proiectele noastre sunt credibile și că direcția în care merge orașul inspiră încredere. Vorbim despre o investiție complexă, care va da un impuls de dezvoltare întregii zone, aflate deja într-un amplu proces de transformare. În curând finalizăm pasajul Solventul, iar pentru noul pod peste Bega suntem în etapa de evaluare a ofertelor. Toate aceste investiții fac parte dintr-un plan coerent de regenerare urbană”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Povestea acestei linii de tramvai nu e nouă. În octombrie 2020, puțin înainte de începerea primului mandat de primar al lui Dominic Fritz, Primăria Timișoara finaliza licitația pentru construcția unei „linii cale de tramvai și a întregului ansamblu rutier” din zonă. Aceasta era câștigată de o asociere de firme condusă de Sylc Con Trans, pentru 44,2 milioane de lei, cu TVA. Contractul includea proiectare – patru luni și execuție – 18 luni.

Proiectul nu a fost pus însă practică. Înțelegerea cu Sylc Con Trans & co a fost reziliată pe cale amiabilă la începutul toamnei și, între timp, primăria a obținut finanțare europeană pentru această linie de tramvai.

8 milioane de euro, proiectare și dirigenție de șantier?

Investiția integrală are o valoare totală de puțin peste 106 milioane de lei, cu TVA, fiind aprobată în CL în luna iulie.

„Valoarea estimată a lucrărilor este de 63.509.260.74 lei, dintre care 57.624.761,14 lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă. Investiția totală, care implică și realizarea proiectului tehnic, dirigenția de șantier, asistența tehnică și informare, este de 106.022.095,14 lei”, așa cum anunță comunicatorii primăriei.

Practic, conform acestora, proiectarea, dirigenția de șantier și publicitatea ar costa aproximativ 40 de milioane de lei, adică 8 milioane de euro!

În realitate, așa cum scrie în HCL-ul votat în iulie, „conform devizului general faza PT (deci proiect tehnic există – n.r.) și a cererii de finanțare, valoarea totală a proiectului (…) este de 106 milioane lei, după cum urmează: 67,79 milioane de lei – valoare eligibilă, din care 85% FEDR (fonduri europene – n.r.), 13% – buget de stat, contribuție buget local – 2%. 38,8 milioane de lei – valoare neeligibilă”.

Altfel spus, lucrarea costă 106 milioane de lei, din care 57,6 milioane de lei bani de la UE, aproximativ 40 de milioane de lei de la bugetul local și restul de la bugetul național.

În zonă este în desfășurare și licitația pentru construirea noii artere care va lega strada Gării de bulevardul Dâmbovița, inclusiv Podul Solventul. Valoarea maximă a contractului este de 101 milioane de lei, fără TVA, din care 93 de milioane provin din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Vest 2021–2027.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img