Patapievici, Fikl, Baroc. Conferință-eveniment de 1 martie, la Timișoara

Sala Barocă de la Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui o conferință-eveniment cu Horia Roman Patapievici. Tema acesteia este „Gheorghe Fikl și provocările barocului”.
Conferința „Gheorghe Fikl și provocările barocului” va avea loc în Sala Barocă, unde lucrări recente semnate de artistul timișorean domină spațiul. Se întâmplă de 1 martie, de la ora 12.
„Mă bucur să mă reîntâlnesc cu H.R. Patapievici într-un nou cadru expozițional, prilejuit de o nouă serie de lucrări. De această dată, lucrările expuse sunt profund provocatoare, contrastând cu întâlnirea noastră precedentă, de la Galeria AnnArt din Bucureșt. Una dintre teme a fost «The End of History», cu picturi ce ofereau un subtil prilej de reflecţie asupra tensiunii existenţiale permanente”, spune Fikl.
Expoziția De Anima a fost vernisată în decembrie 2024 și va fi deschisă până în 31 martie. Textul curatorial al istoricului Horia Avram propune o pertinentă interpretare a artistului și a operei sale.
„Expoziția împrumută faimosul titlu al tratatului lui Aristotel despre suflet. Gheorghe Fikl propune o privire critică și ironică asupra vieții în Antropocen, a conviețuirii noastre cu lumea naturală, asupra „devenirii-animal”. Adică, asupra procesului prin care – ne spun Deleuze și Guattari – stabilitatea e înlocuită de anomalie, locuirea și centralitatea omului e substituită de flux nomad și transformare. (…) Scenele sale provocatoare ce par desprinse din vise sunt realizate într-o pictură puternică, luxuriantă, articulată fie în griuri tăcute, fie în contraste tăioase. Cuvinte cheie: decadență, filmic, oniric”, nota Horia Avram.
Accesul la conferința Patapievici – Fikl este liber, în limita disponibilității de spațiu a Sălii Baroce.