Pasarela Îndrăgostiților așteaptă după un cablu. Greu cu demolarea

Pasarela Îndrăgostiților așteaptă după un cablu. Greu cu demolarea

La mai bine de o lună de la deschiderea șantierului de la Pasarela Îndrăgostiților, zona pare părăsită, iar vechea construcție nu a dispărut complet. Lucrările așteaptă relocarea unui cablu de către compania de electricitate.

Primăria Timișoara anunța la începutul lunii august că demolarea urma să înceapă până la sfârșitul aceleiași luni, după relocarea rețelelor de utilități. Nu pare că lucrează însă nimeni, cel puțin nu în ultima perioadă.

„Se așteaptă mutarea unui cablu de către ENEL. Apoi, constructorul va finaliza demolarea vechii pasarele și va continua cu lucrările”, ne-a declarat Silvana Andreaș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara.

Zona este împrejmuită, iar accesul dintre promenada Begăi și Parcul Copiilor rămâne închis. Vechea structură urmează să fie înlocuită cu un pod nou pentru pietoni și bicicliști, construit pe același amplasament. Pasarela va fi însă mai înaltă, la aproximativ 5,5 metri deasupra Begăi, și va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime. Proiectul include rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă, rampe pentru bicicliști, puncte de belvedere pe ambele maluri și iluminat arhitectural cu benzi LED.

Noua pasarelă a ajuns în faza de șantier după aproximativ un an de dispute între primărie și Comisia Zonală a Monumentelor. Comisia respinsese proiectul din cauza înălțimii construcției, cu aproape doi metri peste actuala pasarelă și peste podurile istorice din apropiere. Proiectul a fost deblocat în această vară, după ce Ministerul Culturii a admis contestația municipalității.

Contractul de proiectare și execuție, în valoare de 9,3 milioane de lei, a fost atribuit asocierii Cardinal DP Construct – CAM Proiect. Termenul anunțat pentru lucrări este de opt luni. Potrivit calendarului inițial, noua Pasarelă a Îndrăgostiților ar trebui să fie gata în aprilie 2027.

About Post Author