Pasajul Slavici – Polonă întârzie. Constructorul a câștigat între timp contractul pentru Podul Solventul

După un an de hârtii, va putea începe șantierul la pasajul Slavici - Polonă. Cât ar trebui să dureze

sursa foto: Primăria Timișoara

Lucrările la pasajul Slavici – Polonă sunt în etapa finală de autorizare și ar putea porni spre finalul lunii. La începutul anului, planurile erau altele. Contractul a fost semnat în urmă cu un an, iar executantul este aceeași firmă care a câștigat recent și licitația pentru Podul Solventul.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a pasajului Slavici – Polonă a fost semnat în aprilie 2025, cu o durată totală de 18 luni. Primele șase luni erau rezervate proiectării, termen care s-a încheiat, calendaristic, în octombrie 2025. Proiectarea a fost finalizată însă abia în ianuarie 2026, iar lucrările efective nu au început nici acum.

Asta, deși la începutul anului municipalitatea anunța că șantierul ar putea porni în februarie–martie.

„Suntem în etapa finală de autorizare a lucrărilor pentru pasajul Slavici – Polonă. Odată emisă autorizația, cel mai probabil spre final de lună, vor putea demara lucrările de reconstrucție la cele trei pasaje care alcătuiesc nodul rutier”, ne-a declarat Silvana Andreaș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara.

Cu alte cuvinte, deși contractul este în derulare de aproape un an, șantierul nu a fost încă deschis.

Trei pasaje și 1,5 kilometri de drum

Proiectul vizează reconstrucția a trei pasaje supraterane care formează nodul rutier: pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș, cel peste încrucișarea spre Utvin și pasajul peste linia ferată dezafectată de pe strada Wilhelm Tell.

În total, vor fi reabilitați aproximativ 1,5 kilometri de drum. Intervențiile includ înlocuirea tablierului, consolidarea structurilor și stabilizarea terenului. În documentație este prevăzută și păstrarea liniilor de tramvai, pentru o eventuală reconectare a zonei Freidorf, în momentul în care vor exista bani pentru așa ceva.

Pe durata lucrărilor, constructorul va amenaja un drum provizoriu între strada Răscoala din 1907 și strada Paul Morand, care ar urma să preia o parte din trafic. Pasajul actual, construit în 1982 și aflat într-o stare avansată de degradare, va fi demolat integral și înlocuit cu o structură nouă.

Aceeași asociere, două proiecte mari

Lucrările vor fi executate de asocierea Freyrom – Procons Group – Inginerie Drumuri și Poduri – Integrated Road Solutions. Valoarea contractului este de 49 de milioane de lei, fără TVA, sumă mai mică decât estimarea inițială a primăriei. Proiectul este finanțat exclusiv din bugetul local.

Termenul de execuție este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Deocamdată însă, acest termen nu a început să curgă.

Asocierea condusă de Freyrom și Procons Group, care va lucra în zona Polonă, tocmai a câștigat al doilea contract gras cu Primăria Timișoara. Este vorba despre construirea Podului Solventul, investiție de aproape 100 de milioane de lei, finanțată din bani europeni. Acesta trebuie finalizat în doi ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

About Post Author