Partidele, controlate la bani! În iunie au primit subvenții de aproape 29 de milioane de lei
Partidele politice vor fi luate la puricat de Curtea de Conturi și Autoritatea Electorală Permanentă. Se întâmplă în august, când vor fi verificate atât sursele de finanțare, cât și modul în care au fost cheltuiți banii.
August, lună grea pentru partide. Cel puțin teoretic. Curtea de Conturi și AEP vor verifica sursele de finanţare şi felul în care au fost cheltuiţi banii din subvenţiile de la bugetul de stat. „Acum are loc perioada de rambursare. Verificăm rambursarea pentru alegerile pentru Parlamentul European şi cheltuielile pentru referendum. Pe 26 august începem controalele pentru activitatea curentă şi activitatea de subvenţii. Controalele au loc la toate partidele”, a spus, pentru digi24.ro, Constantin Mituleţu, preşedintele AEP.
În februarie, comisiile juridice au avizat destituirea din funcţia publică parlamentară din categoria înalţilor funcţionari publici în cadrul AEP a lui Toma Bogdan Costreie, director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Parlamentarii opoziţiei spuneau despre destituire că este „abuzivă” şi că „după controlul declanşat de AEP la PSD, acest partid a încercat pe toate căile să se descotorosească de funcţionarii care au început acel control (privind subvenţiile – n.r.)”.
Partidele, bine plătite de la bugetul de stat
Daniel Barbu, fost preşedinte al AEP, a fost, de asemenea, acuzat că nu a dispus controale la partide, pentru a vedea cum sunt cheltuite subvențiile. Barbu a fost pus sub urmărire penală de DNA în aprilie 2019. În aceeași lună, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA. Acesta s-ar fi „autoservit” cu 380.000 de euro din subvenţiile acordate PSD. Drăghici ar fi folosit banii pentru plata unui imobil.
Autoritatea Electorală Permanentă tocmai a anunțat că, în iunie, subvențiile acordate partidelor politice au fost de 28,7 milioane de lei. Banii au mers astfel:
- PSD – 16,3 milioane lei
- PNL – 7,4 milioane lei
- USR – 2,2 milioane lei
- ALDE – 1,6 milioane lei
- PMP – 1,06 milioane lei
- UNPR – 43.754 lei
Între timp, parlamentarii Pro România au depus un proiect de lege care presupune tăierea drastică a subvenționării partidelor politice de la bugetul de stat.