Parcarea supraetajată din zona Dacia, la un nou SF. Robu făcuse și el unul degeaba, în 2020

Nicio zi fără o nouă… realizare la PMT. Instituția de pe CD Loga anunță că primarul a semnat un proiect de HCL pentru un studiu de fezabilitate al unei viitoare parcări etajate în zona Dacia. Acum trei ani, Nicolae Robu spunea că o parcare la sol e mult mai bună în zonă. Una cu etaj nu renta, deși făcuse și el un SF.
„Primăria Municipiului Timișoara avansează cu proiectul privind realizarea unei parcări supraterane în zona Dacia. Primarul Dominic Fritz a semnat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza SF, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiții «Parcare supraterană cu acces de pe strada Timiș și strada Ulmului»”, a transmis, joi, Serviciul de comunicare al municipalității.
Exact cum ați citit: primarul a semnat un proiect de HCL care vizează un studiu de fezabilitate. Până să fie gata și în teren parcarea, nu doar pe hârtie, vor mai trece… 31 de luni. Adică, dacă suntem optimiști, ea va fi funcțională prin 2026.
Va dura 31 de luni, cu tot cu proiectare
Potrivit documentației, parcarea va ava 154 de locuri, amplasate astfel: parter – 29 locuri de parcare (2 pentru persoane cu dizabilități, 2 pentru încărcare electrică); etajul 1 – 40 locuri de parcare (2 pentru persoane cu dizabilități); etajul 2 – 40 locuri de parcare (2 pentru persoane cu dizabilități); terasă – 42 locuri de parcare (2 pentru persoane cu dizabilități). Trei locuri sunt în exteriorul clădirii.
Durata de realizare a investiției este de 31 de luni, de la data ordinului de începere. O lună este pentru derularea procedurii de achiziție, șase luni pentru proiectare și 24 luni pentru construcția efectivă. Totul ar urma să coste 18,7 milioane de lei, cu TVA, bani din bugetul local.
„Calitatea amenajării și funcționalității spațiului public este un factor major al calității vieții în oraș. Amenajarea acestei parcări și a zonei adiacente va crește atractivitatea și siguranței spațiilor publice, va rezolva accesibilitatea pentru toate categoriile de pietoni, dar și pentru celelalte mijloace de transport”, mai transmite, PMT.
În 2020, Robu se sucea în trei luni
Să ne întoarcem puțin în timp. În aprilie 2020, Primăria Timișoara anunță că era gata studiul de fezabilitate pentru parcarea supraetajată de pe strada Ulmului. Aceasta ar fi trebuit să aibă 107 locuri de parcare, 26 de locuri pentru biciclete și două stații de încărcare pentru mașini electrice. Costurile erau estimate la 8,5 milioane de lei. Urma să fi făcută licitația pentru proiect tehnic și execuție. „Suntem încrezători că lucrările vor începe anul acesta”, spuneau reprezentanții PMT.
În iulie același an, parcarea supraetajată din Dacia se metamorfozase în parcare la sol. Fostul primar Nicolae Robu anunța că altfel nu era rentabil și, în plus, locuitorii din zonă reclamau faptul că vor vedea de pe geamuri… câte un zid de parcare.
„S-a renunţat la etaje pentru că în momentul în care s-a făcut proiectul am aflat că suntem sub resticţiile urbanistice ale zonei. A rezultat că s-ar crea 104 sau 106 locuri, nu mai ştiu sigur, locuri pe o parcare multinivel. Ce rost are, când la sol au fost 99? Are vreun sens, durata şi investiţia? (…) S-a prezentat formula alternativă, la sol. Arată foarte bine acea parcare. O parcare etajată ar fi luat tot spaţiul dintre blocuri. Te uiţi pe geam şi simţi zidul, te apasă”, explica Robu.
Acum vin alte promisiuni. Ce va fi? Vedem peste… încă trei ani.