Palatul Comunității israelite are deja o fațadă refăcută. E una dintre bijuteriile semnate Lipót Baumhorn

palatul comunității israelite

Una dintre cele mai impozante clădiri din centrul Timișoarei începe să-și dezvăluie frumusețea. Palatul Comunității israelite căzuse pradă trecerii timpului și, în ultimii mulți ani, se transformase într-un imobil cenușiu, cu tencuială căzută. Acum, fațada dinspre strada Mărășești se ițește colorată din spatele plasei protectoare a schelei.

Dacă vii în plimbare pe strada Mărășești, spre Parcul Botanic, poți vedea deja primele semne ale ceea ce va deveni una dintre cel mai frumoase clădiri din centrul Timișoarei. De fapt, este deja de peste un scol, dar, în ultimele decenii, imobilul nu atrăgea atnția decât prin starea sa degradată. Vorbim despre Palatul Comunității israelite, care a intrat, nu cu mult timp în urmă, într-o mult așteptată reabilitare.

palatul comunitatii israelite

S-a lucrat într-un ritm foarte alert, astfel că, deja, fațada dinspre strada Mărășști și-a schimbat radical aspectul. Noua culoare, aparent un verde fistic, se întrezărește de sub plasa protectoare. După finalizarea acestei părți de clădire, va intra în șantier și fațada de pe str. Gh. Lazăr.

Un strop de istorie

Palatul Comunității israelite a fost construit pe patru parcele în cartierul central al Timișoarei. Potrivit Heritage of Timișoara, „proiectul pentru noul sediu al comunității i-a fost atribuit arhitectului budapestan Lipót Baumhorn, care a propus o clădire monumentală în stil Seccesion, cu parter comercial și două etaje. Dacă pentru fațadele principale de la stradă arhitectul a optat pentru o decorațiune amplă, utilizând atât motive geometrice, cât și vegetale sau antropomorfice, la interior, fațadele capătă un tratament diferit, obținut prin utilizarea cărămizii aparente, care creează jocuri de texturi pe fațade”.

Lipót Baumhorn a fost absolvent al Colegiului de Arte Frumoase din Győr și al Technische Hochschule din Viena. Printre clădirile proiectate de Baumhorn în Timișoara se numără Palatul comunității israelite, Palatul Apelor, Palatul István Nemes sau Sinagoga din cartierul Fabric.

About Post Author