Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri că liberalii susţin alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Sunt obligatorii însă dezbaterea şi votul în Parlament.
„PNL susţine alegerea primarilor în două tururi (…) Noi suntem iniţiatorii unui proiect de lege care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului. PSD împiedică însă intrarea acestuia în Camera Deputaţilor, în şedinţa de plen. Îi este frică că poate să treacă acest proiect. A apelat la o găselniţă procedurală, în care a făcut respiraţie artificială la o comisie de cod electoral aproape îngropată, numai să tergiverseze intrarea în plenul Camerei Deputaţilor”, a declarat, vineri, la Timișoara, președintele PNL Ludovic Orban.
Calculele șefului liberalilor spun că există 173 de deputați care ar susține o astfel de inițiativă. „Trebuie doar să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor şi în mod clar să fim noi mobilizaţi. Să nu avem absenţe, ca să putem să votăm acest proiect de lege”, a mai spus Orban.
Un lucru este cert: guvernul nu va emite ordonanță de urgență. „Nu pot să fac ceea ce am criticat atunci când premierul Ponta, candidat la preşedinţie al PSD, a modificat legea alegerilor prezidenţiale în 2014, ca să îşi creeze avantaje personale. Ordonanţa de urgenţă nu este un instrument, din punct de vedere constituţional, prin care să poţi să modifici legile electorale”, a conchis Ludovic Orban.


