Operațiile pe inimă la copii vor fi reluate la Timișoara în primăvara lui 2020

Se lucrează la pregătirea compartimentului de chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Timișoara. Acesta va fi deschis în primăvara anului viitor, iar estimările sunt că 100 de copii vor putea fi operați anual la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde.
La Timișoara s-au făcut operații pe inimă la copii până în 2004. Apoi, din diferite motive, acest gen de intervenție a fost sistat. Dacă totul merge așa cum estimează managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, dr. Constantin Luca, din primăvara lui 2020 procedurile vor fi reluate. Sunt de pus la punct atât chestiuni administrative, cum ar fi amenajarea unei secții speciale, cât mai ales unele legate de resursa umană.
„În primăvara anului viitor vom începe să operăm copii la Timișoara. Urmează o etapă foarte dificilă, problema resurselor umane, fiindcă sunt foarte puțini cei care pot să opereze copii. Deja trimitem oameni tineri la formare, avem noroc de parteneriatul statului român cu clinici din Italia. Necesarul de operații anuale este de aproximativ 1.000, la nivel național. Adică, în România, în fiecare an, se nasc aproximativ 1.000 de copii care au nevoie de astfel de intervenții. În momentul de față probabil se fac 250 de operații pe an, în București și Târgu Mureș. Sper ca 100 de copii să poată fi operați pe an, la Timișoara”, spune dr. Luca.
Secția de pediatrie de la Institutul de Cardiologie va avea 12 paturi, cărora li se adaugă alte patru, pentru Terapie Intensivă. Luna viitoare vor fi semnate contractele cu furnizorii și urmează să sosească echipamentele necesare. „De la Ministerul Sănătății am primit 6,6 milioane lei. Vom completa cu fonduri pe care le-am câștigat pe un proiect european”, a conchis managerul de la Cardiologie.