Observatorul Astronomic, „pețit” și de Universitatea de Vest. După PMT

Uitat în parcul din Piața Axente Sever, Observatorul Astronomic e dorit deja, și nu de ieri, de azi, de Primăria Timișoara. Acum, în schemă apare și UVT, care spune că oricum acesta i-a „aparținut, fiind realizat – conceput și construit – prin munca voluntară a angajaților”. Proprietarul, adică Academia Română, nu zice nimic oficial.

observatorul astronomic

În plenul CL de săptămâna trecută, unul dintre subiectele de la interpelările consilierilor locali a fost Observatorul Astronomic. Nu e prima dată când el intră în vederile PMT, dar nu s-a concretizat niciodată nimic. Proprietarul, adică Academia Română, nu a oferit niciodată un punct de vedere oficial, deși municipalitatea a trimis, de-a lungul timpului, mai multe adrese. Primarul Dominic Fritz a confirmat că a discutat recent cu președintele de onoare al Academiei Române, filiala Timiș. Ioan Păun Otiman nu i-a putut da un răspuns cert.

Acum, se oferă să preia „activitățile Observatorului Astronomic” și Universiatea de Vest. Evident, cu acordul academiei și al PMT. „De câțiva ani, administrația locală a studiat variante de a prelua administrarea Observatorului Astronomic timișorean, care însă nu s-au concretizat într-o formulă funcțională. Subiectul este deja unul despre care în comunitatea locală au avut loc dezbateri repetate. UVT are însă o motivație obiectivă, care explică această solicitare, legată atât de istoria întemeierii Observatorului, dar și de activitățile universitare”, precizează un comunicat al instituției.

UVT ar avea, potrivit aceleiași surse, „specialiștii care pot să operaționalizeze funcționarea acestuia. În plus, „ susține programe de studii de licență, masterat și doctorat legate de domeniile de activitate ale observatorului astronomic”.

UVT consideră „firesc” să administreze Observatorul Astronomic

„Universitatea de Vest din Timișoara are capacitatea, resursele materiale și mai ales resursele umane necesare repunerii în circuit a unui astfel de obiectiv. Acesta ar putea sa devină locul în care sute de studenți (…) ar putea sa beneficieze de o infrastructură experimentală adusă la zi, dar și locul în care mii de elevi, în special din Timișoara și din județul Timiș, ar putea sa beneficieze de vizite ghidate într-un viitor centru integrat de astronomie (…) De asemenea, revenirea Observatorului Astronomic în patrimoniul UVT nu ar fi doar varianta optimă pentru funcționarea și revitalizarea acestuia. Ar fi și o normală reparație morală, după ce Observatorul Astronomic a aparținut UVT, fiind realizat – conceput și construit – prin munca voluntară a angajaților UVT”, mai spun reprezentanții universității.

„Având în vedere că istoria acestui centru de atracție științifică este legată de Universitatea de Vest din Timișoara, dar mai ales că obiectivul Observatorului Astronomic este unul axat pe activitățile de observare astronomică și popularizare a științei, considerăm firesc ca viitoarea administrare a acestuia să fie realizată de UVT”, conchide rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Vă reamintim, nu există nicio intenție anunțată a Academiei Române de a renunța la acest obiectiv, situat în cartierul Elisabetin. Observatorul Astronomic a fost întemeiat de prof. univ. Ioan Curea, fiind dat în folosință la începutul anilor 60.

About Post Author