O terasă din cele ridicate de PMT era branșată ilegal la sistemul de apă! Fritz: Nu e niciun război

terasă

Patru proprietari de terase au rămas, de joi, fără acestea, după ce au ales să ignore avertismentele date de autorități. Primarul Dominic Fritz spune că demolarea construcțiilor ilegale este și un semn bun dat celor care respectă legea. Pentru că nu mai au concurență ilegală.

Joi dimineață, patru terase din centrul Timișoarei au fost luate pe sus, la propriu, de muncitori plătiți de primărie. Cele patru stabilimente nu aveau toate actele în regulă, iar proprietarii lor au ales să ignore legea. Asta, deși fuseseră deja amendați.

„Avem zeci de terase în Timișoara care s-au autorizat, care plătesc taxă pentru ocuparea domeniului public. Din păcate sunt câteva terase care nu au obținut autorizație, din motive diferite. Patru am ridicat joi, după luni de somații, de amenzi. Au sfidat legea și de aceea am luat această măsură, de a ridica mobila și tot ce ține de terasa respectivă (…) Este obligația mea ca primar să eliberez domeniul public atunci când este ocupat ilegal (…) E foarte clar, atunci când îți spunem o dată, de două ori, de trei ori, «Te rog, ia-ți bunul tău de pe proprietatea mea», și omul nu reacționează, atunci trebuie să acționăm noi”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Sunt și „fapte penale”

Potrivit acestuia, proprietarul uneia dintre terase va avea și altfel de probleme, nu doar legate de avizarea stabilimentului. „Aproape toate terasele din centru au făcut ce trebuia să facă, doar acești patru proprietari nu. Acum am constatat că o terasă s-a și branșat ilegal la sistemul de irigații și de acolo și-a luat apă. Vorbim despre fapte penale pe care le-am descoperit și care vor avea urmări”, completează Fritz.

„Cazurile sunt diferite. Unii nu au depus efectiv cerere de autorizație, în cazul altora cererile nu au fost conforme cu regulamentele. Nu este niciun război, este o normalitate. Legea trebuie respectată. Punct. Cred că efectul va fi că toți ceilalți vor înțelege că aceste regulamente nu sunt de joacă. Repet, 95% dintre proprietarii de terase din Timișoara respectă legea și chiar m-au acuzat că de ce nu tratez pe toată lumea egal. Legea nu este facultativă, ci obligatorie. Noi, ca primărie, avem și pârghiile să facem ca legea să fie respectată”, a conchis primarul.

About Post Author