O bunică și nepoțelul ei s-au rătăcit în pădure. Plecaseră la cules de ciuperci

ciuperci

sursa foto: Unsplash / Jodie Weiss

O femeie și un băiețel de 8 ani au tras o sperietură zdravănă duminică seară, după ce s-au rătăcit. Plecaseră să adune ciuperci și, după multe ore, familia lor a anunțat pompierii. Salvatorii i-au găsit undeva spre miezul nopții, cu ajutorul unui voluntar.

Duminică seară, un apel la 112 a anunțat că o femeie și un copil de 8 ani au plecat la cules de ciuperci în pădurea Cralovăț și nu s-au întors acasă. Afară era deja întuneric, iar rudele au intrat în alertă și au cerut ajutorul autorităților. Cele două persoane dispărute nu aveau telefoane la ei, așa că nu au putut fi contactate.

„23 de pompieri din șapte subunități de intervenție s-au mobilizat rapid, folosind o autospecială de stingere, două autospeciale de primă intervenție și comandă, cinci autospeciale de serviciu, opt baloane de iluminat și un echipaj SMURD. Alături de pompieri, au fost alertate forțe din cadrul IPJ Timiș, IJJ Timiș, SVSU Brestovăț, precum și Ocolul Silvic Lugoj”, au transmis cei de la ISU.

După aproximativ două ore, femeia și nepoțelul au fost găsiți pe DJ 572, între Țes și Brestovăț, de un voluntar care s-a alăturat echipajelor de intervenție. Cei doi s-au ales doar cu o sperietură. Au fost evaluați medical de către echipajul SMURD, însă nu au necesitat îngrijiri medicale.

About Post Author