Guvernul României a publicat lista investițiilor publice majore pentru perioada 2026–2028, iar noul stadion „Dan Păltinișanu” se află printre proiectele care vor primi finanțare. Este primul semnal pozitiv după luni întregi de incertitudine, generate de restricțiile bugetare.
Guvernul României a publicat lista actualizată a proiectelor publice majore pentru perioada 2026–2028, document care va sta la baza construcției bugetului din anul viitor. Lista include 178 de investiții considerate prioritare, evaluate de Ministerul Finanțelor pe criterii precum relevanța în raport cu strategiile naționale și locale, justificarea socio-economică și sustenabilitatea financiară.
Printre proiectele aprobate se numără și stadioanele aflate în diverse faze de pregătire. Stadionul Dinamo apare pe poziția 85, urmat de cele din Oradea, Bistrița și Hunedoara, iar pe poziția 110 figurează stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara.
În noul cadru stabilit prin OUG 52/2025, statul va asigura cel mult 75% din valoarea totală, restul urmând să fie acoperit de autoritățile locale. De asemenea, lucrările vor putea începe în 2026 exclusiv cu fondurile beneficiarilor, până la transferul finanțării guvernamentale.
Cât ar avea de dat CJ Timiș
Consiliul Județean Timiș spune că este pregătit să acopere partea sa de cofinanțare. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, explică modul în care ar urma să fie suportate costurile.
„Estimările noastre este că vom avea de contribuit cu o sumă cuprinsă între 130 și 170 de milioane de lei. Nu 60 de milioane de euro, cum spun alții (aluzie la viceprimarul Ruben Lațcău – n.r.). 150 de milioane de lei, în 30 de luni înseamnă aproximativ 50 de milioane de lei anual. Dacă ordinul de începere vine în ianuarie 2026, primele luni vor fi dedicate proiectării, care nu implică sume mari. Efectiv vom începe lucrările în septembrie. Avem 4-5 luni de zile în care cheltuim 20-30 de milioane maximum”, spune Simonis.
Proiectul stadionului este însă blocat în instanță. Deși Compania Națională de Investiții a desemnat câștigătoare, în aprilie, oferta asocierii Con-A Operations – Prodesign Engineering & Construction – Con-A – Con-A Productions, procedura a fost contestată de asocierea clasată pe locul al doilea, condusă de Concelex. Tribunalul București a dat câștig de cauză CNI, dar decizia a fost atacată la Curtea de Apel, iar procesul nu s-a încheiat.
După finalizarea litigiilor și semnarea contractului, noul stadion ar urma să fie ridicat pe amplasamentul actualului „Dan Păltinișanu”, deja demolat. Cu o capacitate estimată la 30.000 de locuri, ar fi cel mai mare stadion din țară după Arena Națională. „Rest de finanțat până la finalizarea proiectului”, conform listei Ministerului Finanțelor, ar fi de 836,4 milioane de lei.


