Consiliul Județean Timiș va prelua de la comuna Sânandrei un drum de aproximativ cinci kilometri, pietruit cu fonduri europene. După asfaltare, acesta va scurta semnificativ legătura dintre Centura Timișoarei și Autostrada A1.
Consilierii județeni au votat miercuri proiectul de preluare a unui drum care va asigura legătura rapidă dintre Centura Timișoarei și Autostrada Vestului.
„Drumul de la Covaci leagă autostrada de centură și este, probabil, cel mai apropiat punct de conexiune între cele două. De la descărcarea de pe A1, aflată lângă Cerneteaz și Covaci, până la centură sunt doar cinci kilometri. Segmentul spre Cerneteaz este deja asfaltat. Drumul spre Covaci, acum pietruit, a fost preluat de urgență pentru a-l moderniza și a-l face circulabil pentru cei care vor să ajungă mai rapid la centură”, explică Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Pe lângă modernizarea acestui traseu, CJ Timiș are în plan și realizarea unui drum ocolitor pentru satul Covaci, pentru a evita traficul greu prin mijlocul localității. „În paralel, discutăm cu primăria identificarea unei suprafețe de teren care să permită construirea unui drum de ocolire, astfel încât camioanele să nu mai treacă prin centrul satului”, a mai spus șeful CJ.
Simonis afirmă că, în următoarea perioadă, instituția va prelua mai multe drumuri din zona periurbană, după modelul celor din Giroc, Moșnița, Sânmihai sau Remetea Mare. Scopul este crearea unor noi conexiuni între Timișoara, centură și autostradă, pentru fluidizarea traficului. „Dacă avem mai multe puncte de intrare în oraș, mai multe descărcări din autostradă și urcări pe centură, asta înseamnă trafic mai bine distribuit și un oraș mai puțin sufocat de mașini”, a explicat acesta.
Consiliul Județean lucrează la o hartă actualizată a drumurilor aflate în execuție, proiectare sau în stadiu de intenție, care va fi prezentată public în perioada următoare. Pentru ca drumul să poată intra oficial în șantier, Consiliul Local Sânandrei trebuie să aprobe și el predarea către CJ.


