Noile tramvaie ale Timișoarei, promovare de 40.000 euro, cu încredințare directă
Peste 40.000 de euro vor costa primele două etape din campania de promovare a noilor tramvaie cumpărate de Primăria Timișoara. Contractele vor fi atribuite prin încredințare directă în următoarele zile.
Contractele pentru „Servicii pentru promovarea proiectului «Înnoirea flotei de tramvaie»”, etapele I și II, au fost scoase la atribuire de Primăria Timișoara. Se face prin încredințare directă, pentru că, potrivit legii, suma permite această procedură.
Fiecare contract are o valoare maximă de 99.960 lei, cu TVA. Pentru cel din etapa I, ofertele se depun până luni, 19 aprilie, iar pentru cel din etapa II, până miercuri, 21 aprilie. Anunțurile au fost publicate joi și vineri, adică 15 și 16 aprilie.
Firma care vrea contractul pentru prima etapă trebuie să se ocupe de realizarea conceptului creativ al campaniei și a sondajului de opinie inițial. De asemenea, trebuie să asigura producția și difuzarea a două spoturi de cel puțin 30 de secunde, unul audio și unul video. Tot ea va organiza și „evenimentul la lansarea primului tramvai, inclusiv conferință de presă”. La acesta vor participa maximum 100 de persoane și trebuie întocmite un concept al evenimentului, respectiv un plan de comunicare. În plus, va face și trei campanii de promovare a „rezultatelor proiectului și a beneficiilor utilizării transportului public electric”.
Pentru etapa a II-a, cei de la Achiziții au uitat să atașeze la anunț și caietul de sarcini.
Primăria Timișoara va cumpăra, cu bani europeni, 21 de tramvaie noi, de la producătorul turc Bozankaya Otomotiv. Proiectele de acest gen prevăd și promovare. Un tramvai costă 11,5 milioane de lei, cu TVA. Recent, PMT a anunțat au început probele pentru prima garnitură, care va ajunge în teste prin Timișoara undeva în luna iulie.
