Nodul de la Holdea se pregătește de recepție. 14 zile pentru curățenie și documentație
sursa foto: Arhivă
La jumătatea lunii noiembrie, CNAIR ar putea recepționa faimosul nod de la Holdea. Asta, dacă antreprenorul face curățenie și pune la punct documentația. Între timp, expertiza de pe lotul 3 merge mai departe.
La jumătatea lunii octombrie, Iptana SA, consultantul care face expertiza tehnică pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, a anunțat că tronsonui dintre Ilia și Holdea ar putea fi deschis traficului, cu anumite restricții. Depinde însă de nodul rutier de la Holdea, care nu este încă recepționat. CNAIR a început procedurile pentru această operațiune. Inspecția preliminară a lucrărilor în vederea efectuării recepției a avut loc în 28 octombrie.
Antreprenorul are la dispoziție două săptămâni
„Ca urmare a acestui demers, s-a constatat necesitatea realizării lucrărilor de curățenie generală a amplasamentului, precum și necesitatea completării deocumentației care alcătuiește Cartea Tehnică a construcției. Pentru finalizarea celor mentionate mai sus, antreprenorul a primit un termen de 14 zile calendaristice. Ulterior adoptării măsurilor stabilite în cadrul Inspecției Preliminare a Lucrărilor precizate, precum și în acord cu solicitarea antreprenorului, va fi realizată recepția lucrărilor la terminare, în cadrul căreia se va decide dacă obiectivul amintit corespunde exigențelor tehnice prevăzute în proiect, respectiv dacă poate fi deschis traficului rutier”, a transmis, vineri după-amiază, CNAIR.
În această vară, antreprenorul lucrării a transmis către DRDP Timișoara că nodul rutier de la Holdea va fi finalizat și pregătit de recepție în data de 12 august. Cu toate acestea, consultantul tehnic a transmis, în 9 august, că lucrările nu sunt finalizare și nu poate fi semnată recepția, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de siguranță rutieră. Comisia de recepție, întrunită în 13 august, a confirmat constatările consultantului tehnic.
Lotul 3 nu prezintă siguranță
Pe de altă parte, este în derulare expertiza tehnică de pe Lotul 3 și nu se poate preciza când ar putea fi dat drumul la trafic. „Lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectați, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluție, nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță (…) s-a constatat că la data inspecției preliminare, împrejmuirea prezintă vulnerabilități și defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt”, scrie în raportul preliminar.
În cazul în care s-ar deschide totuși traficul, ar trebui instituite restricții severe de tonaj și viteză. Vor putea circula numai mașini cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, cu viteză maximă de 90 km/h, respectiv 50 km/h, dacă plouă sau carosabilul este acoperit cu polei, gheață și zăpadă. Sunt, de asemenea, probleme cu podul de peste Mureș și podurile de pe autostradă de la nodul Ilia, respectiv nodul Dobra.
Vă reamintim, în vară, CNAIR a reziliat contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva, invocând grave probleme de calitate. Aici a lucrat asocierea SC Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA.
