Nereguli în magazine și restaurante, amendate cu 1,2 milioane de euro de OPC

opc

foto: Arhivă

Peste 3.600 de reclamații s-au înregistrat, în primele nouă luni ale anului, la Protecția Consumatorului Timiș. În aceeași perioadă au fost făcute aproape 1.900 de controale, fiind închise temporar, din cauza neregulilor, 124 de unități.

Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au avut ceva de muncă în primele nouă luni ale anului. Au fost făcute 1.862 controale, care s-au lăsat cu 1.580 de amenzi, în valoare totală de 6,3 milioane de lei. Au fost oprite de la vânzare produse neconforme de peste 1,2 milioane de lei. Din cauza problemelor găsite în timpul verificărilor au fost închise temporar 124 de unități.

Defalcat, au fost date decizii temporare de închidere pentru 33 de magazine alimentare, inclusiv hipermarketuri sau supermarketuri. În cazul restaurantelor, fast-foodurilor, al patiserilor sau al brutărilor, a fost suspendată temporar activitatea în 71 de unități. Neregulile cel mai des întâlnite au vizat comercializarea de produse expirate, utilizarea unor spații de depozitare neigienizate, practici comerciale incorecte, utilizarea unor vitrine, cuptoare sau frigidere insalubre sau existența unor insecte vii în spațiul de preparare.

Tot în primele nouă luni ale anului, la CJPC au fost 3.636 reclamații depuse de consumatori, pe diferite teme.

Comparativ, în 2023, au fost făcute 2.024 de controale, soldate cu 1.241 de amenzi, totuși cu o valoare totală identică: tot 6,3 milioane de lei.

About Post Author