Nasleu, pus să aleagă: ori Robu, ori interlopii!

Directorul Piețe SA, Ionuț Nasleu, a fost pus de protectorul său, primarul Nicolae Robu, să se decidă. Trebuie să renunțe la prieteniile cu interlopii sau la apropierea de edilul-șef. Totul, în urma scandalului cu rețeaua de traficanți de cocaină din care făceau parte prieteni ai lui Nasleu.
Ionuț Nasleu a fost audiat, joi seară la, DIICOT Timișoara, în calitate de martor, într-un dosar legat de trafic de cocaină și cămătărie. Polițiștii de la Crimă Organizată au descins, miercuri, la zeci de adrese din Timiș și Bihor, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat care controla traficul de cocaină din Timișoara. Liderii acestuia ar fi, potrivit anchetatorilor, Lucian Boncu și Alin Oiță, apropiați ai lui Nasleu.
Nasleu nu poate fi prieten și cu Robu, și cu oameni care se droghează
Până acum, șeful Piețe SA a beneficiat necondiționat de susținerea primarului Nicolae Robu. Edilul a decis însă să pună piciorul în prag. „L-am chemat la mine pe Ionuț Nasleu. Până acum, erau anumite calificative atribuite unor prieteni vechi ai lui, fără să fie acuzați de ceva cu probe evidente, ci doar pentru că au intrat în conștiința publică drept personaje din lumea interlopă, și asta am putut trece cu vederea, pentru că el mi-a dat următoarea explicație și a reiterat-o și azi: «Acum nu știu câți ani, mergeam la box, am adus în România K1, și acolo am intrat în contact cu acești oameni care făceau sport. Ne-am și împrietenit, dar când ei au ajuns să facă anumite fapte, relațiile noastre s-au răcit, eu nu am fost participant la nimic din lucrurile care li se pun lor în cârcă».
Nu joc niciodată la mai multe capete. I-am spus foarte clar: «În momentul în care am înțeles că sunt înregistrări cu o parte din cei despre care se spune că sunt prietenii tăi, și tu spui că sunt prietenii tăi, înregistrări din care rezultă că sunt consumatori de droguri și lasă suspiciuni, pentru că nu putem vorbi de mai mult de atât, că ar fi și traficat droguri, trebuie să te decizi și să faci o declarație publică, de cine te dezici, de mine sau de ei. Să fii prieten în același timp și cu mine, și cu oameni filmați în timp ce se droghează nu se poate»”, a declarat, vineri, Nicolae Robu.
Robu nu i-a dat un termen lui Nasleu, dar a lăsat să se înțeleagă că acesta trebuie să reacționeze chiar vineri. „S-a jurat că niciodată n-a făcut nimic ilegal, că n-o să mă facă pe mine de râs prin faptele mele, că dacă alții au greșit,trebuie să plătească, că el nu girează pentru nimeni”, a mai spus primarul Timișoarei.