Trei filme, trei întâlniri cu Nae Caranfil și un masterclass despre cinema. Regizorul este invitatul special al weekendului la TAIFAS, festivalul de film și cultură balcanică de la Timișoara. Programul include și o seară de gastronomie balcanică, un concert Sukar Nation și o petrecere.
La Cinema Studio veți putea revedea trei dintre cele mai cunoscute filme ale lui Nae Caranfil: „E pericoloso sporgersi”, „Restul e tăcere” și „Filantropica”. După fiecare proiecție, regizorul va răspunde întrebărilor spectatorilor.
Retrospectiva începe vineri, 16 octombrie, cu „E pericoloso sporgers”i (1993), lungmetrajul de debut al regizorului. Filmul urmărește, din trei perspective, destine care se intersectează într-un oraș de provincie, în ultimii ani ai comunismului.
Sâmbătă, 17 octombrie, este programat „Restul e tăcere” (2007), o poveste despre începuturile cinematografiei românești și despre ambițiile, compromisurile și negocierile din spatele realizării unui film. Duminică, 18 octombrie, retrospectiva se încheie cu „Filantropica” (2002). Profesorul Ovidiu Gorea intră într-o lume în care mila poate deveni o afacere, iar aparențele sunt atent regizate.
Tot duminică, în Sala Mică a Cinema Studio, Nae Caranfil susține masterclass-ul „Film de autor vs. film de public”. Discuția va porni de la diferențele dintre cele două categorii și de la prejudecățile cu care sunt privite filmele, atât de critici, cât și de spectatori. Participarea este gratuită, iar întâlnirea este deschisă tuturor celor interesați de cinema, nu doar celor care lucrează în domeniu.
De la piftie și pljeskavica la punk balcanic
Vineri, 16 octombrie, la AMBASADA,, are loc a patra ediție Hrana, intitulată „Cu porcul prin Balcani”. Alina Săftulescu și Melissa Ivana propun un meniu inspirat din bucătăriile României, Serbiei, Croației, Bulgariei și Macedoniei de Nord. Pe masă vor ajunge piftie, sarmale, carne la ceaun, mini pljeskavica cu kajmak și ajvar, dar și combinații mai puțin obișnuite, precum praline de ciocolată cu bacon caramelizat. Camelia Burghele și Borko Ilin vor vorbi despre tradițiile culinare și legăturile dintre bucătăriile balcanice.
Sâmbătă, 17 octombrie, la FABER, Sukar Nation – Balkan Punk Orchestra aduce un amestec de folclor românesc, ritmuri balcanice, punk, rock și alămuri. Concertul va fi urmat de un Disco Party Balcanic, cu Ligia Keșișian și Lucaz Molinaz.
Programul complet și informațiile despre bilete și abonamente sunt disponibile pe taifasfestival.ro. Biletele pentru retrospectiva Nae Caranfil pot fi cumpărate de pe cinema-timisoara.ro.


