Muzeul sătesc din Sasca Montană are acoperiș nou. Minuni de voluntari / FOTO

Sasca Montană

Asociația Acasă în Banat și voluntarii care răspund cu entuziasm la fiecare apel au mai încheiat o „misiune”. De această dată, la Sasca Montană, unde un muzeu privat, realizat cu mare drag de un localnic, risca să nu poată trece prin iarnă.

„Echipa Acasă în Banat s-a ambiționat să termine de schimbat acoperișul Muzeului sătesc «Victor Tăutu» din Sasca Montană. Ca de obicei pentru acțiunile noastre, au apărut numeroase obstacole neprevăzute, însă de această dată a fost vorba de o refacere structurală de mari dimensiuni, care a necesitat multe materiale și un efort fizic considerabil. Ne-am organizat și pentru a zugravi întreaga gospodărie (…) Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a avansa cât mai mult și am rezolvat tot ce a fost mai dificil, iar rezultatul este uimitor și pentru noi”, spun cei de la Acasă în Banat.

S-a lucrat vineri, sâmbătă și o parte din dimineața de duminică. Ar mai fost nevoie de încă puțin timp, dar echipa din sat va face ultimele operațiuni în zilele următoare.

Au ajutat la această mică minune Primăria și CL Sasca Montană, cei care au făcut donații pentru achiziția materialelor și localnicii, care au pus umărul la muncă și au omenit voluntarii.

Muzeul sătesc „Victor Tăutu” din Sasca Montană este o colecție de cărți vechi, cufere de călătorie, instrumente folosite în exploatarea minieră, lămpi de mină, mașini de scris, fotografii de epocă, instrumente muzicale și multe altele. Toate „vorbesc” despre istoria acestor locuri și au fost adunate, în timp, de un localnic care e convins că aceste povești nu au voie să se piardă.